FISC prezinta conceptul Open Mic Show @ 17 martie Shto College Bar

Scris de  Mar 13, 2014

Festivalul International de Stand-Up Comedy, FISC 2014, împreună cu Shto College Bar, prezintă un nou concept de Open Mic Show care se va desfăşura în patru ediţii lunare.

 

Conceptul are scopul de a promova tinerii artisti de stand-up şi de a le da posibilitatea de a-şi demonstra măiestria într-ale comediei . La fiecare ediţie vor urca pe scenă trei comedianţi debutanţi, seara fiind închisă de un comediant cu experienţă.

Doritorii se pot înscrie lăsând un mesaj privat pe pagina de Facebook a FISC (facebook.com/fiscul), aceştia vor fi contactaţi în cel mai scurt timp de organizatori şi programaţi la unul dintre cele patru show-uri. În ceea ce priveşte juriul acesta va fi format din publicul prezent care va avea posibilitatea de a vota favoritul serii.

 

Pentru că nu există concurs fără premii, câştigătorii din primele trei ediţii se vor califica în finala din cadrul ultimului show şi vor câştiga bonuri de consumaţie în Shto. Câştigătorul finalei competiţiei îşi va câştiga prezenţa la FISC 2014 cu un show de stad-up comedy precum şi bonuri de consumaţie în Shto.

 

Invitatul special pentru prima ediţie este George Bonea, un tip care a vrut să vândă un bilet de Loto dus la moaşte pe Mercador. Ori care o parodia pe Corina cu piesa `A ta` pe YouTube într-un viral. Ori care face tot felul de trucaje nebune pe pagina lui de Facebook. Ori care scrie la Academia Caţavencu. Ori care face stand-up prin toată ţara împreună cu cei mai cunoscuţi comendianţi. Ori ştii de el, ori trebuie să ajungi la show-ul lui.

 

Biletele pot fi achiziţionate începând cu data de 11 martie de la Shto College Bar, preţul unui bilet fiind de 10 lei achizitionat în avans sau cu Studcard/Omnipass şi 15 lei în seara evenimentului.

 

Tudor P.

Pasionat de webdesign si seo. Project Manager la www.campuscluj.ro

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.