Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va derula, în perioada 2019-2022, proiecte în valoare de 22 de milioane de lei pentru formarea doctoranzilor și a post-doctoranzilor în conformitate cu cerințele reale ale pieței muncii și ale mediului socio-economic. Proiectele sunt finanțate din fonduri structurale și vor avea două etape. În primele șase luni, doctoranzii și post-doctoranzii vor fi integrați în programe de pregătire aplicativă susținute de specialiști cu experiență practică, urmând ca următoarele șase luni să fie dedicate internship-urilor efectuate în companiile de profil, astfel încât, la finalizarea programului, participanții să aibă deprinderile necesare integrării pe piața muncii.

Adaptarea și dezvoltarea de noi competențe necesare pe piața muncii este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Europa astăzi, conform raportului realizat de Comisia Europeană cu privire la noile abilități în 2018. Peste 77 milioane de persoane din Europa cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, aproximativ 1 treime din populația Europei, au foarte puține calificări pentru a putea lucra în piața muncii la standardele căutate astăzi. Studiile furnizate tot la nivel european arată că persoanele care își dezvoltă calificări medii au șanse cu 40% mai mari să își găsească un loc de muncă.

Piața muncii la nivel european și international resimte însă și altă provocare. Pe lângă calificări, persoanele, cu preponderență tineri, nu reușesc să își identifice pasiunea care duce ulterior la creșterea motivației și a retenției la locul de muncă.

Revenirea în piața muncii, după o perioadă de absență, e destul de dificilă. De fapt, revenirile sunt de regulă dificile. Exact cum jucătorilor de fotbal le trebuie timp pentru a se reacomoda, pentru a avea curajul să pună din nou piciorul în fața adversarilor sau pentru a-și îmbunătăți execuțiile, așa și cei care nu au mai activat o vreme și își caută job își pornesc mai greu motoarele.

Universităţile trebuie să demonstreze necesitatea pe piaţa muncii a noilor calificări din învăţământul superior, atunci când solicită înscrierea acestora în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (RNCIS), potrivit metodologiei de înscriere şi înregistrare în RNCIS.

Facultatea de Drept organizează astăzi, 27 noiembrie 2014, ora 17:00, Sala P6, masa rotundă nr. 1, intitulată AVOCATURA ÎNTRE TEORIE ȘI PRACTICĂ. Evenimentul va fi organizat în cadrul proiectului ”VIZIUNE. ADAPTABILITATE. PERFORMANȚĂ ÎN PROGRAMELE DE MASTERAT ÎN ȘTIINȚE JURIDICE”, POSDRU/156/1.2/G/139077 și se înscrie în seria activităților care privesc îmbunătățirea programelor de masterat ale Facultății de Drept și corelarea acestora cu piața muncii și cu specialiștii din domeniul juridic.

European Digital Youth Summit (EDYS) este organizat de Group of the European Youth for Change (GEYC) și Camera Deputaţilor, sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Tema principală a reuniunii este legătura dintre tineri ce folosesc mijloace digitale şi găsirea unui loc de muncă.

Capitala este orașul care oferă cele mai multe joburi pe plan național, se caută mai ales specialiști tineri în domenii precum IT, Relații Clienți și Vânzări, iar românii sunt atrași în special de joburile din Vânzări, IT, Marketing și Administrație. Acestea sunt principalele concluzii la care au ajuns specialiștii în recrutare din cadrul platformei SmartDreamers.com, care au realizat un studiu pornind de la oferta de joburi și aplicări. Astfel, au fost identificate cele mai atractive domenii de activitate, precum și orașele și județele cele mai active pe piața de recrutare.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro