Liderii studenţilor din întreaga ţară au participat în data de 31 iulie, la un manifest prin care şi-au exprimat nemulţumirile faţă de bătaia de joc cu care au fost trataţi de Ministerul Educaţiei Naţionale în momentul adoptării de modificări ale legii educaţiei, mărşăluind pe ritmuri comuniste şi având gurile acoperite cu bandă adezivă neagră. În acest fel, studenţii au sugerat că atitudinea Ministerului Educaţiei este demnă de perioada comunistă şi au cerut demisia Miniştrilor de la cârma educaţiei din România, Mihnea Costoiu şi Remus Pricopie.

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei. Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale (LEN), adoptată pe 26 iunie de către Guvern şi care prevede, printre altele:

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro