Prima săptămână de facultate este propabil una pe care ai așteptat-o cu nerăbdare după o lungă vacanță de vară în care ai lucrat ca un sclav sau ai lenevit în pat până la ora 16. Această primă săptămână este una dintre cele mai agitate și mai frumoase dintre toate, dacă ești boboc îți faci prieteni noi și înveți să trăiești departe de părinți, iar dacă ești mai mare, îți revezi prietenii și ești conștient că nu ai nimic de citit pentru cursul/seminarul următor. Totuși, trebuie să fii atent/ă în aceste zile pentru că euforia va tinde să exagereze, iar unele alegeri pe care le faci pot conduce la probleme majore mai târziu. Următoarele reguli te vor ajuta să treci cu bine peste prima săptămână de facultate și să te distrezi în același timp!

Dacă nu te-ai angajat încă, dar te gândești serios la asta, Campuscluj.ro ți-a pregătit o listă cu câteva sfaturi de care vei ține cont atunci când vei avea primul tău job. Fiecare dintre noi speră să găsească un loc de muncă mai bine plătit, însă de cele mai multe ori începuturile sunt dificile în orice domeniu. Eforturile sunt, deseori, lipsite de rezultate. De regulă, dăm vina pe orice cauză externă pentru lipsa de succes în cariera, deși n-ar trebui. Ceea ce ar trebui să știe tinerii care se vor a fi profesioniști este că, de fapt, într-o proporție covârșitoare, o cariere de succes ține de ei înșiși, încă de la obținerea primului job, până la schimbarea mai multora. Noi îți recomandăm să ții cont de următoarele aspecte:

Nu se poate să fi trecut prin studenția asta buclucașă și plină de aventuri fără să fi fost, cel puțin o dată, muștruluit de secreatara de la facultate. Fie că nu ai citit atent regulamentul, fie că ai intrat în afara orelor de program, ceva tot ți s-a întâmplat în perioada studenției care să scoată din sărite o doamnă secretară. De restanțe am auzit și noi să scape bieții studenți, dar de o ceartă sănătoasă cu secretariatul, mai rar. Tocmai de aceea, Campuscluj.ro ți-a pregătăt un scurt ghid pentru a învăța să dezvolți o relație cât se poate de cordială cu secretariatul facultății. La urme urmei, nu trebuie să uiți că are o importanță vitală în viața ta de student. Tot ce trebuie să știi se găsește acolo și nu îți permiți să îți strici relațiile cu cea care îți oferă informațiile esențiale în legătură cu drepturile și obligațiile tale studențești.  

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.