Imaginează-ți o cameră slab iluminată de către flăcările pâlpâitoare ale unor lumănări, mobilier învechit, miros înțepător, borcane și culori tari. Toate acestea, îmbrăcate într-o muzică ritmată, dar cu voci profunde şi sunete scârţâitoare, de la începuturile secolului. Iar sunetul nu vine dintr-un smartphone, sau ceva la fel de performant, ci dintr-un gamofon...

Cu toate că facultatea a început din nou, de multe ori realizăm că avem destul de mult timp liber, pe care nu știm să-l gestionăm, și-l irosim pe...facebook. Sau alte site-uri de divertisment, ajungând ca la sfârșitul zilei, când tragem linie, să realizăm că nu am făcut nimic util. Dar asta se poate schimba. Internetul, alături de socializare, e plin și de site-uri utile, cum ar fi...păi, să vedem!

Uneori ai impresia că o piatră gigantică îţi apasă muşcii pectorali, iar tu brusc nu mai poţi respira. Simţi că totul se mişcă mult prea repede, în timp ce tălpile tale sunt lipite de pământ. Ce e de făcut? O pauză, bineînţeles. Dar uneori, să te izolezi nu e o situaţie convenabilă. Iar alteori, plimbările prin natură sunt aproape imposibile. Dar, acum, există internet...şi site-uri zen.

Artwin este o companie de consultanţă specializată în strategia, managementul şi dezvoltarea resurselor umane, care prin această oportunitate oferă tinerilor interesaţi o şansă de a edea cum funcţionează defapt interviurile şi care este secretul din spatele acestor întrebări, mai exact:

 

Activitatea unui recruiter;
Înţelegerea procesului de recrutare, începând cu alcătuirea profilului poziţiei primite pâna la încheierea procesului de recrutare prin semnarea contractului de muncă între candidat şi angajator.

Centrul Suport pentru Organizaţiile Studenţeşti România, scoate la bătaie postul de Director Executiv, care te doreşte pe tine, dragul meu sau draga mea studentă! Acum e şansa ta de a pune în practică toate aptitudinile dobândite şi culese de-a lungul anilor, şi nu doar local, ci la nivel naţional!

Probabil că unii dintre voi aţi auzit de Indicatorul Myers-Briggs şi chiar aţi făcut testul, iar poate că alţii nu, dar vă interesează să vă cunoaşteţi mai bine pe voi înşivă şi poate chiar pe prietenii voştri. Eh, eh, am nimerit-o? Nu? Nu ce? În fine...

De cele mai multe ori, ocaziile speciale nu inseamna numai bucurie si voie-buna, ci si stres. Asta pentru ca vine un moment in care nu mai stii ce cadouri sa daruiesti. Luna Februarie sta sub semnul iubirii si al indragostirii, iar cand te gandesti ca imediat urmeaza 1 si 8 Martie, stii deja ca ai nevoie de muuuulte cadouri deosebite pentru jumatatea ta si pentru femeile dragi din viata ta.

În sfârşit! S-a terminat sesiunea! Coşmarurile cu restanţele au dispărut, iar insomniile încep să piară încetul cu încetul. În sfârşit poţi să tragi aer în piept şi să faci o mulţime de chestii...cum ar fi...cum ar fi...um...cum ar fi...

Ştiu că sesiunea se aproie de sfârşit, iar acest articol e puţin cam întârziat, dar din păcate şi eu am fost nevoită să mă lupt cu hârţăgoria, pentru două săptămâni. Sau mai puţin. Şi am realizat, ca orice student, că există un pattern comun, când e vorba de amânare. Aşa că, cu toate că cunoaştem cu toţii motivele şi scuzele pe care le invocăm când trebuie să învăţăm, mă gândeam să fac aici o listă...scurtă. Aştept şi continuări.

Sesiunea se apropie cu pași repezi, iar maldărul de cursuri se adună neîncetat. În continuare, putem mai adăuga unul de proiecte. Și totuși, timp avem, dar parcă locul nu e cel mai potrivit. Și parcă-parcă, ar fi bine dacă ai mai citi și în weekend. Dar...programuuul!!! Weekend-ul e pentru soomn!

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook