Nopti albe…
Un prim lucru de care trebuie să fii neapărat conștient este că… există oameni care sforăie destul de urât în timpul nopții, iar dacă nu ești genul de om care să doarmă dus, s-ar putea ca somnul să îți fie… puțin afectat. Aaa, mai sunt și oameni care vorbesc în timpul nopții…destul de tare. Dacă ești student, înseamnă că trebuie să știi frigiderul acela vechi, dar care a fost ieftin, cel care se închide cu greu și face un zgomot infernal noaptea. Când credeai că ai adormit, buf: începe să îți cânte.
…pentru dimineti negre
Apoi, oamenii sunt foarte diferiți, iar tu ar trebui să știi asta până acum. Ceea ce, poate, nu știi, este că unii pot să bea în mod abuziv alcool, iar noaptea să te trezești cu un miros de vomă…nu foarte plăcut în cameră. Iar dacă stai în patul de jos și problema vine de sus, lucrurile se complică și mai mult…
Party.. all night
Nu se poate să ratezi nici acele mini-petreceri pe care le dai cu colegii de cameră, în care urli și cânți melodia preferată doar pentru a râde apoi când te vei vedea filmat. Și nu trebuie ratat nici momentul de adrenalină pe care ți-l oferă bătaia în ușă la miezul nopții. Va fi portarul, amenințând că mâine vei fi în biroul administratorului.
Atenție, se fură!
Că tot vorbim de diferențele majore dintre oameni, trebuie să știi că unora le place să facă glume…nesărate. Iar dușul de la finalul zilei s-ar putea să nu fie chiar atât de relaxant pe cât l-ai plănuit tu. În cămin, furtul de prosoape încă se mai practică… Și nu e tocmai plăcut să ieși pe coridor dezbrăcat sau să strigi după ajutor din spatele unei perdele de duș.
Obligat, forțat la cură…
Ei,mai sunt și zile când te îndrepți obosit spre cămin, după o zi plină de cursuri și te arunci asupra frigiderului vechi, gândindu-te cu poftă la desertul pe care mama l-a pregătit cu atâta drag în pachetul pe care l-ai primit în acest week-end. În locul desertului, vei găsi surprize, surprize: nimic. Un alt coleg, probabil cel mai pofticios, l-a halit deja înainte ta. Too bad…
Spune-ne și nouă: Pe care dintre ele le-ai pățit deja?
Sursa foto: studentie.ro