„Banca de alimente FSPAC″ este un proiect inovativ, inclus în seria campaniilor anuale desfăşurate în cadrul cursului de CSR (Corporate Social Responsability) coordonat de lect. dr. Veronica Ilieş. Astfel, în perioada 23 noiembrie 2015 – 04 decembrie 2015, în intervalul orar 10.00-16.00, în holul FSPAC (str. Traian Moşoiu nr.71), se va derula „Banca de alimente FSPAC″, în cadrul căreia doritorii vor putea dona alimente neperisabile pentru familii nevoiaşe.
Prin intermediul cursului de Responsabilitate socială corporatistă (CSR) se urmăreşte implicarea studenţilor în campanii de CSR, ce se vor axa, în acest an, pe subiecte de alimentaţie, nutriţie, sănătate fizică şi psihică.
„Prin evenimentele pe care studenţii le vor implementa în oraşul Cluj-Napoca dar şi prin implicarea cadrelor didactice şi a studenţilor, ne propunem să strângem alimente neperisabile ce vor fi apoi donate unor cazuri sociale, de către partenerul campaniei noastre, Crucea Roşie, filiala Cluj-Napoca″, a declarat lector. dr. Veronica Ilieş, iniţiatoarea acestor campanii.
Persoană de contact:
Coordonator proiect: Lector dr. Veronica Ilieş
Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate, FSPAC, UBB
Tel: 0745/147.703
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.