Si ca somnul conştiinţei să nu fie perturbat s-a inventat democraţia şi votul plebiscitar. Cei care au introdus şi perfecţionat democraţia s-au gândit la acele situaţii în care singură, raţiunea nu este suficientă să mulţumească membrii unui grup social.

Cu alte cuvinte, democraţia şi formele sale de acţiune vin să completeze gândirea raţională şi nu sunt făcute să o înlocuiască. Asta pentru că nu putem vota pentru a arăta ca 1 + 1 = 2 sau 1 + 1 = 3, nu putem vota să decidem dacă zăpada este albă sau neagră, nu putem vota să impunem dacă zahărul este dulce sau acru.

Democraţia, ca formă de decizie şi manifestare însă trebuie învăţată şi însuşită nu numai aplicată, în mod discreţionar, ca o manifestare supremă a celor care nu au nimic de-a face cu democraţia. Un exemplu de cum nu este firesc să se aplice democraţia şi principiile ei este reprezentat de unele şcoli superioare din România.

Pentru a putea înţelege nefirescul ajuns firesc trebuie să reamintim că există câteva instituţii ale societăţii în care democraţia este posibilă numai în mod cu totul limitat. Este vorba de medicină, armată, şcoală şi de faptul că nu orice grup de oameni formează un demos.

Este greu de imaginat că un medic chirurg supune votului acţiunile actului chirurgical în curs pentru care este chemat.
Este dificil de imaginat că un ordin de luptă poate fi supus votului subordonaţilor sau executanţilor celui care îl emite.
Este dificil de imaginat… şi aici trebuie să intrăm în universitate.

Universitatea este instituţia unui stat democratic unde orice cetăţean poate aborda şi studia disciplinele A, B, C sau D, E, F. Pentru orice om raţional este clar că disciplinele A, B, C, D, E şi F fac parte din oferta calificată a instituţiei, că universitatea T le-a finanţat şi dezvoltat prin oameni, dotări şi notorietate. Mai este la fel de raţional că un candidat alege universitatea T pentru că aceasta îi oferă disciplinele A, B, C, D, E şi F potrivit şi cu opţiunile sale.

Este de asemenea raţional şi aplicat în întreaga lume ca universitatea T să poată face alternativele A, B, C sau D, E şi F tangibile în mod optim şi cu respectarea dezvoltării instituţiei. In acest sens, se practică dezvoltarea a două planuri de învăţământ, adică A, B, C, E şi F respectiv A, B, D, E şi F. Fiecare plan este oferit în câte un an calendaristic, iar studenţii pot alege anul în care urmează disciplina C sau D. Evident că promovarea disciplinei C sau D, după opţiune, nu este un impediment în finalizarea studiilor dar nici o piedică pentru universitate să dezvolte noi discipline.

Alternativa românească este însă imbatabilă: universitatea T oferă pe hârtie, în mod mincinos, planul de studiu A, B, C sau D, E şi F dar la momentul la care ar trebui să se parcurgă disciplinele C sau D se introduce inovaţia democratică.

Studenţii sunt puşi în situaţia să voteze care disciplină, C sau D, ar fi cea dorită de grupă să fie parcursă. De remarcat, că nu contează dacă Ion, Gheorghe şi Maria doresc fiecare în parte să studieze disciplina C sau D ci faptul că majoritatea grupei formate din Ion, Gheorghe şi Maria doreşte să studieze disciplina C, respectiv D.
Care sunt raţiunile votului democratic? In mod evident că raţiunile exprimate prin votul democratic nu pot avea nimic cu opţiunea personală fiindcă fiecare student are propria opţiune personală pentru care a dorit să devină student la universitatea T.

In urma acestei devieri grosolane a conceptelor democraţiei, există studenţi cărora li se calcă în mod grosolan opţiunea personală. In mod evident că universitatea T îşi taie în mod voluntar o cale firească de dezvoltare dar o serie de persoane, evident cu funcţii de conducere, au satisfacţia să-şi rezolve pornirile personale de frustrare prin apel la ceea ce dispreţuiesc cel mai mult şi anume principiile democratice. Tot aşa de evident este că pseudoaplicarea principiilor democratice se face prin încălcarea principiilor de deontologie profesională şi eficienţă economică.

Care putea fi situaţia prezentată într-o formă în care intervenţia democratică ar fi fost justificată? Se propune studenţilor un plan de instruire care cuprinde disciplinele A, B, C sau D, E şi F astfel încât disciplinele C şi D se pot frecventa în semestrul 3 sau 6. Un vot democratic ar putea decide dacă disciplina C se va studia în semestrul 3 sau 6 şi în consecinţă disciplina D se va studia în semestrul 6 sau 3. Astfel, opţiunile personale ar fi putut fi respectate iar elasticitatea organizării temporale nu ar fi pus în discuţie şansele de dezvoltare ale planului de învăţământ.

La universitatea T deontologia profesională este o iluzie, democraţia un circ gratuit pentru fraieri şi singurul lucru care contează este ca banul să fie sifonat de către cei aleşi de cei aleşi!

Sursa foto : siol.net