“Obiectivul acestei şcoli de vară este de a pregăti teoretic şi practic studenţii participanţi în domeniul managementului dezastrelor și de a consolida legătura instituțională între universități și instituțiile specializate în răspunsul la astfel de situații”, afirmă directorul școlii internaționale de vară, prof. dr. ing Alexandru Ozunu, decanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul UBB.
În perioada 24 – 26 august 2017, cursanţii vor participa la un exerciţiu de protecţie civilă de 48 de ore, în care își vor dezvolta abilitatea de a lucra în echipă și de a lua decizii sub presiune, în situații critice. Exercițiul va contribui la aplicarea cunoştinţelor dobândite în cadrul cursurilor și va fi coordonat de experți în domeniul protecției civile, cu o vastă experiență în coordonarea ajutorului umanitar oferit de Mecanismul European de Protecție Civilă la nivel internațional.
Școala internațională de vară cu tema “Managementul dezastrelor” este organizată de Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Universitatea Națională de Servicii Publice (Nemzeti Kozszolgalati Egyetem) din Ungaria, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, CLEMS – Cluster eco-inovativ pentru un mediu sustenabil, Fundaţia „Centrul Naţional APELL pentru Managementul Dezastrelor” (CN APELL) şi S.C. ICPE Bistrita S.A.
S-ar putea sa te intereseze si:
---> Dronele vor invada Clujul la Liberty Multirotor Racing
---> O nou banda dedicata pentru transportul in comun in zona centrala