Pentru deschiderea oficială, planificată în 23 noiembrie, organizatorii Târgului ne pregătesc multe surprize si evenimente. Începând cu anul acesta, pentru fiecare săptămână din cele cinci în care Târgul de Crăciun va fi deschis, organizatorii au stabilit câte o tematică dedicată. Astfel, în prima săptămână, ne vor încânta diverse activități muzicale, în ce-a de-a doua, îl vom aștepta, alături de copilași, pe Moș Crăciun, în cea de-a treia, vom vorbi despre zona culinară, în cea de-a patra, vom pregăti cadouri pentru cei dragi, iar în ultima săptămână, ne vom juca și ne vom uita împreună la filme.
Anul acesta, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își va deschide porțile în data de 23 noiembrie, sub tema „Unește oamenii, reunește familionul”. Păstrând același format jucăuș și plin de viață, organizatorii ne invită să ne adunăm împreună cu tot familionul în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Cel mai bun mod de a lansa o expoziție dedicată discotecilor comuniste e o seară specială cu muzica de atunci. Expoziția multimedia DISCO BTT – Discotecile Perioadei Comuniste își deschide ușile către publicul din Cluj-Napoca pe 27 octombrie, în cadrul unui eveniment special: o petrecere la granița dintre “înainte” și “înapoi”, cu muzică, dans și Azuga Nepasteurizată.
20 companii de pe piața clujeană recrutează și vor oferi câteva sute de locuri de muncă la Târgul de Meserii organizat de Clubul Francofon de Afaceri marți, 30 octombrie, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central. Evenimentul vine într-un moment de criză pentru piața muncii: astăzi, 81% din companiile românești au dificultăți în a găsi forță calificată de muncă, țara noastră fiind pe locul doi în lume la acest capitol, după Japonia cu 89%. Cifrele provin dintr-un studiu Manpower, care arată că meseriașii (în special electricieni, sudori și mecanici) și inginerii (mai ales ingineri chimiști, civili și mecanici) ocupă primele două locuri în topul rolurilor pentru care se găsește greu personalul necesar, fiind urmați de șoferi, îndeosebi șoferi de camioane, curierat, mașini-unelte și transport în comun. Multe din locurile de muncă pentru care cererea este în creștere nu necesită neapărat studii universitare, dar pot fi startul unei cariere cu beneficii importante.
Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul de Studii Transilvane, organizează în perioada 18-20 octombrie 2018, conferința internațională „Sfârșitul unei lumi. Primul Război Mondial și geneza unei noi ordini”, o manifestare științifică de amploare desfășurată sub egida Zilelor Academice Clujene.
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 18-20 octombrie 2018, cel de-al 23-lea colocviu internaţional franco-român pe tema ştiinţelor informaţiei şi ale comunicării, Humanum 2018. Evenimentul va reuni specialişti de la universităţi din România şi Franţa care vor dezbate, pe parcursul celor trei zile, problemele actuale cu care se confruntă comunicarea în mediul digital şi nu numai.
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar din cadrul Universității Babeș-Bolyai, prin Muzeul de Istorie al UBB, organizează joi, 18 octombrie 2018, de la ora 12:00, vernisajul expoziției „Ultimele zile ale Austro-Ungariei, primele zile ale României Mari. Metamorfoze transilvănene”. Expoziția este dedicată unei perioade de o efervescență aparte (octombrie-decembrie 1918), spectaculoasă prin aglomerarea și ritmul evenimentelor. În cadrul acestei secvențe istorice, în Transilvania se producea un transfer de autoritate de la centrele imperiale spre cele cu legitimitate națională.
Sezonul de toamnă al Cinematecii TIFF debutează mâine, 11 octombrie, cu o seară specială dedicată regizorului islandez Benedikt Erlingsson. Două dintre filmele acestuia, Despre oameni și cai și, în avanpremieră, Femeie în război, sunt programate la cinema Victoria, locul în care Cinemateca TIFF va continua pentru următoarele luni.
Organizat de către Centrul Cultural German și Institutul Francez, între 28 și 30 septembrie la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Clujotronic promovează și susține experimentele interdisciplinare care îmbină arta și tehnologia precum și colaborările dintre invitații străini si cei locali. Pe vizitatori îi așteaptă un sfârșit de săptămână plin de muzică, performance-uri audio-vizuale, proiecții spectaculoase precum și ateliere și sesiuni de talk-uri, toate acestea într-o atmosferă relaxantă, chiar în centrul orașului.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) sărbătorește Centenarul Marii Uniri printr-un eveniment inedit: Marea Lectură. Sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 10.00, cărțile vor prinde glas în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Organizatorii așteaptă 10.000 de cititori să li se alăture într-o tentativă oficială de intrare în GUINNESS WORLD RECORDS™.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 289 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri