Soluțiile nu sunt descoperiri științifice, ci lucruri de bun simț testate de alte persoane. E nevoie doar de puțină organizare și de voință.
Această perioadă aparent dezastruoasă de căutare a unui job poate fi petrecută într-un mod util care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională. Cel mai tare este că ai șansa să explorezi, să descoperi ce îți place și la ce te pricepi. Poți deprinde și îmbunătăți competențe, ce îți pot fi de folos ulterior în cadrul jobului pe care ți-l doresti.
Parlamentarii europeni şi diplomaţii Organizaţiei Naţiunilor Unite au dezbătut ieri la Cluj-Napoca probleme globale. Nu vorbim despre adevăratul for legislativ, ci de unul format din studenți şi elevi proveniți din toate colțurile lumii. Aceștia au simulat activitățile instituţiilor, iar procedurile au fost urmate ca la carte.
În cadrul Parlamentului, tinerii s-au organizat în grupuri politice, iar în cadrul ONU în comitete și consilii. Au dezbătut teme precum șomajul, corupția, politica agricolă a Uniunii Europene sau actuala situație din Siria.
Ieri ți-am spus care sunt cele mai proaste obiceiuri ale studenților. Ei bine, astăzi am să privesc partea plină a paharului și am să îți amintesc cele mai faine calități ale studentului! Am stabilit deja că nu ești perfect, dar ai câteva calități pe care poate nu le conștientizezi acum, deși te fac o persoană mai bună și mai frumoasă.
Toată lumea ştie că îţi place să călătoreşti, dar nu toată lumea ştie că poţi să faci asta pe bani puţini.
Hai în echipa AEGEE Cluj-Napoca să îţi arătăm cum! Hai să vezi cum poţi organiza proiecte locale şi internaţionale! Hai să legi prietenii în toate colţurile Europei, să participi la Universităţi de Vară, să-ţi petreci revelionul cu alţi 50 de tineri entuziaşti, să înveţi câte puţin din cultura lor, să te dezvolţi personal şi să ajuţi la crearea unei Europe unite, fără prejudecăţi!
Dacă te gândeai că nu ai cu ce să te lauzi cu când te întorci acasă, află că, deși nu ține de meritul tău personal, universitatea ta e de top!
Patru universităţi din Cluj-Napoca, UBB, UTCN, UMF şi USAMV, sunt în topul instituţiilor de învăţământ superior realizat de cea mai mare bază de date pentru evidenţierea publicaţiilor ştinţifice din lume, Clasamentul SIR Global 2013.
Chiar dacă ,,publicitate” este pentru mulți un cuvânt jucăuș, care duce cu gândul la o activitate boemă, liberă, deci nu foarte grea, în spatele vitrinelor se află multă pasiune și muncă.
Vladi Păunescu este un copywriter ce a lucrat pe conturi ca Unilever, Love Plus, UNICEF, Dole, Real, eMAG, Silva, Philip Morris, Public Services International, Sibex și European Drinks. A câștigat premiul ”Design Angel” la festivalul AdPrint, premiul pentru cel mai bun scenariu la Teachers Film Festival și a ocupat locul doi la Roblogfestblog pentru blogul agenției Fishington Post.
Ești absolvent sau încă student și îți cauți o slujbă, dar site-urile de joburi nu te ajută prea mult?
Dacă nu știi încotro să te îndrepți, e timpul să suni toți oamenii pe care îi cunoști și să le ceri ajutorul. Citește în continuare câteva dintre posibilități.
Destul de cunoscută pe Internet este munca celor de la site-ul studentdinprovincie.ro. Ei au postări în legătură cu studenții din București, care trec prin experiențe comune legate de cămin, pachete de acasă, părinți și bani.
Chiar dacă ,,din provincie” este o denumire dată de bucureșteni celor care sunt din orice alt oraș al țării, cred că multe dintre cuvintele lor ,,pline de înțelepciune” sunt adevărate în cazul nostru, al tuturor celor care urmăm o facultate departe de orașul natal.
Încă de când Carl Jung a început să le arate oamenilor tipurile de personalitate, a existat o separare a introvertiților de extrovertiți.
Dacă te încadrezi în prima categorie, probabil ești mai tentat să crezi că nu vei reuși într-o carieră ce presupune contactul direct cu oamenii, precum și promovarea ideilor proprii într-un mediu concurențial. Există, însă, căi pentru viitorul tău succes.
Dacă vrei să ajuți un elev sărac să meargă la liceu, tot ce trebuie să faci este să intri într-unul dintre restaurantele KFC sau Pizza Hut și să donezi o sumă (cât de mică, nu contează) pentru tinerii defavorizați. În cadrul campaniei ”Vreau în clasa a noua”, inițiată de World Vision România, alături de lanțurile de restaurante menționate mai sus, se strâng fonduri pentru a oferi 57 de burse pentru elevii cu o situație materială precară, care locuiesc în zona rurală și ai căror părinți nu își permit să îi trimită la liceu.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 365 Stiri