Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
Peste 200 de elevi au obținut note mai mari de 9 la Concursul Mate-Info organizat la finalul săptămânii trecute de Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Alți peste 500 de candidați au obținut note mai mari de 8, în timp ce 613 elevi au primit note cuprinse între 6 și 8.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a început implementarea formală a sistemului internaţional Science, Technology, Engineering and Mathematics (STEM), cu integrarea transversală – după modele internaționale – a științelor socio-umane (STEM+), care vine în sprijinul eforturilor UBB de a se poziţiona ca o universitate de tip world-class, integrând multi/inter/transdisciplinar aspecte cheie ale activităţilor educaţionale şi de cercetare.
NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 1000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.
În premieră în România, proiectul internațional Uzina Filmelor de Amatori ajunge la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Conceptul creat de renumitul regizor, scenarist si producător francez Michel Gondry (Oscar 2005 pentru Cel mai bun scenariu original Eternal Sunshine of the Spotless Mind) oferă publicului șansa de a-și crea propriul film, punând la dispoziție decoruri, echipament și toate resursele necesare. Proiectul este organizat sub egida Sezonului România-Franța 2019 și va fi deschis curioșilor în perioada 31 mai – 31 iulie.
Cele mai așteptate petreceri din minivacanța de 1 Mai, de la malul Mării Negre vor fi găzduite în acest an de Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB care vor aduce vibe-ul NEVERSEA în două dintre cele mai îndrăgite cluburi, Fratelli Mamaia și Loft Mamaia. Anul acesta festivalul NEVERSEA deschide sezonul estival cu minivacanța de 1 Mai. Petrecerile se vor ține lanț, începând cu data de 26 aprilie, când în clubul Fratelli din Mamaia va concerta TUJAMO, un artist cu foarte mulți fani în România și care a fost prezent atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA. Pe 28 aprilie în LOFT Mamaia, DJ-ul de origine turcă, MAHMUT ORHAN va găzdui una dintre petrecerile de neuitat din cluburile de la malul mării. Acesta va fi urmat, pe 30 aprilie, tot în LOFT Mamaia de ARON CHUPA. Tot pe 30 aprilie, dar de această dată în Fratelli Mamaia, ATB va întreține atmosfera pentru petrecăreții aflați în club. Toți cei care numără zilele până la festivalului NEVERSEA sunt așteptați să-și facă încălzirea pentru cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.
Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019. Lor li se alătură nume noi, atât din țară cât și din străinătate, respectiv trupe selectate din cele mai importante showcase-uri europene.
Alternosfera sărbătorește 20 de ani de activitate alături de publicul Electric Castle, cel mai mare festival la care trupa va cânta în acest an. Joi, 18 iulie, trupa revine la castel cu un nou album, cel de‑al șaselea material discografic pe care îl semnează. Vineri, scena principală îi are ca prim act pe cei de la CTC. O surpriză este confirmarea Loredanei, pentru seara de sâmbătă, 20 iulie. Artista este prezentă în topurile românești de peste 35 de ani, timp în care s-a reinventat constant, trecând de la colaborări cu BUG Mafia la Agurida, iar în 2019 pregătește un show complex pentru prima ei prezență la Electric Castle. Tot sâmbătă, Subcarpați ocupă scena principală într-o variantă exclusivă: Hanu’ Hanu', Bragă, Motanu’, Mara și Surorile Osoianu sparg granițele dintre hip-hop, folclor și electro. Ultima zi din festival pornește cu Șuie Paparude, pe care toată lumea îi așteaptă cu materialele de pe cel mai nou album al lor, lansat recent.
Programul celei de-a 18-a ediții aFestivalului Internațional de Film Transilvania include, și în acest an, peste 200 de titluri venite din întreaga lume. Printre cele mai recente opere confirmate se numără laureați de vârf ai marilor festivaluri internaționale, noile filme ale unor cineaști prezenți la edițiile anterioare ale TIFF-ului, două comedii populare semnate de regizori consacrați și o proiecție special comemorativă din filmografia unui autor clasic recent dispărut.
Astazi are loc deschiderea oficiala ClujShorts 2019. Vezi programul detaliat, pe zile, mai jos:
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 289 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri