Auzi tu, să-i iei bietului român, şofer profesionist, un pic indisciplinat, permisul de conducere pentru patru ani de zile pentru că a băut şi el aşa, un păhărel, acolo! Adică să-l trimiţi pe bietul om în şomaj pentru că l-ai prins băut la volan….

Nu se poate! Noi, cocomârlele sindicatelor conducătorilor auto, noi care apărăm infractorii, nu suntem de acord.

Corect, nu? Un şef de sindicat este chemat să gândească şi să se pronunţe în locul unei societăţi căreia i se pune siguranţa în pericol. Nu contează principiile, nu contează legile. Contează numai mandatul său de lătrător.

Intr-o ţară în care primul ministru îşi face propria echipă de lustruire pentru cele cel puţin patru plagiate ce le-a făcut în teza de doctorat ca să ajungă om de ştiinţă, adică doctor în drept, legea nu poate fi decât tot o caricatură iar apărarea de lege este ceva firesc.

Ce nu ştie românul de rând

Dacă sindicatele fărădelegii fac ce ştiu ele mai bine, poporul, românul de rând nu este informat şi astfel el este pus încă odată în situaţia de victimă potenţială.

Românu’ de rând trebuie să fie convins că legea este musai împotriva fiecărui cetăţean, deci este o lege aspră şi nedreaptă. Dă-i în ochi cu statistica, dă-i în ochi cu faptul că amenzile degeaba le dai că tot nu se plătesc, dă-i în ochi cu „umanismul” tradiţional al mioriţzului. Ce să mai zicem de oamenii politici pentru care nu contează cetăţeanul şi viaţa lui ci cât de mică să fie amenda ca ea să poată fi plătită de către cel prin conducând băut la volan?

Cum arată aceeaşi lege în ţara cantoanelor?

Prietenul meu, Reto, este direct comercial zonal în Elveţia. Are două maşini în garaj şi acestea nu sunt ieftine deloc. Ca orice om, român sau elveţian, care a prins gustul puterii, Reto s-a suit băut la volan.

Controlul poliţiei l-a depistat şi i-a ridicat de îndată permisul. Până aici am zice că suntem în România, dacă nu am ţine seama de faptul că poliţistul nu a făcut pe el când a aflat de funcţia lui Reto şi dacă am omite faptul că şeful lui Reto nu a intervenit la şeful poliţiei cantonale să se i se dea permisul lui Reto.

Putem să neglijăm şi faptul că nici un şef sau şefuţ de sindicat nu a ieşit pe post să acuze poliţia elveţiană că-l lasă pe bietul Reto, director zonal, fără drept de conducere în zona lui.

Mai putem să neglijăm şi faptul că Reto nu a încercat să-şi măsluiască probele biologice şi nici nu a contestat în instanţă procesul verbal al poliţiei ca să poată primi o adeverinţă cu care să mai poată conduce încă trei sau patru ani până când justiţia elveţiană, în mod identic şi la fel ca cea românească, să-l scoată basma curată. Dacă neglijăm toate aceste detalii nesemnificative, atunci putem continua povestea cu lucruri esenţiale.

Toleranţa zero este toleranţă zero!

Spuneam că Reto a rămas fără carnet de conducere, dar asta nu este totul. Nu! In Elveţia asta este numai începutul. In Elveţia, legea apără cetăţeanul şi nu criminalii, nu impostorii şi, în mod firesc, nu pe plagiatori.

Adică, dacă ai pus în pericol circulaţia pe drumurile publice ai două soluţii definitive: ori îţi schimbi meseria şi nu mai pui niciodată mâna pe volan, ori nu mai bei niciodată şi atunci riscurile la care îi supui pe cei din jurul tău se reduc în mod rezonabil.

Aşa că Reto a trebuit să se supună deciziei instanţei care l-a obligat pe rând: să se supună unui examen psihologic în mai multe etape, apoi să urmeze cuminte şedinţe de consiliere antialcoolică şi, în fine, să se prezinte la poliţie din trei în trei luni cu probe de laborator prin care să dovedească faptul că nu a mai băut. Nu că nu a mai băut un păhărel, ci că nu a băut deloc în ultimele trei, apoi în următoarele trei luni, până când reprezentanţii societăţii, poliţie şi justiţie ar fi urmat să se convingă că recidiva este imposibilă.

Adică pentru conducere sub influenţa băuturilor politice nu eşti pedepsit numai cu ridicarea carnetului. Nu!  O societate normală ştie că un păcătos nu se vindecă după un păcat făptuit ci trebuie să se facă dezvăţarea acestuia de nărav!

Cu alte cuvinte, după perioada de reeducare Reto va învăţa să trăiască fără alcool! Adică, dacă nu ştii când trebuie să bei şi când să nu bei, atunci eşti silit să nu mai bei de nici un fel.

Statul, societatea nu-şi poate permite să facă experimente de îngăduinţă sau caritate cu răufăcătorii, cu cei care pun în pericol viaţa cetăţenilor ei, nu-şi poate permite să pună în discuţie moralitatea şi integritatea ei.

Astfel violatorul este castrat, conducătorul auto care conduce sub influenţa alcoolului este silit să lase volanul pentru totdeauna sau să renunţe la obiceiul de a bea.

A preveni este mult mai ieftin decât a vindeca, a plânge sau băga nişte nevinovaţi în pământ şi un vinovat în puşcărie. Prevenţia nu se face însă cu toţi conducătorii auto, aşa în grup şi în masă, cu ameninţări şi cu lozinci, ci se face cu cei care au potenţial infracţional dovedit! Este mai eficient şi mult mai ieftin.

Dura lex, sed lex!

Dacă cocomârlele sindicatului conducătorilor auto îi apără pe viitorii infractori din rândul conducătorilor auto profesionişti, nu ar fi normal să-i apere şi pe ucigaşi şi să ceară pentru ei un regim mai blând, fiindcă, deh! nu este păcat să le distrugem viaţa sau să le lăsăm familiile fără susţinători?

Post-scriptum: au trecut doi ani de când prietenul meu Reto a rămas fără permis după ce a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, cele două maşini stau în continuare în garaj fiindcă nu este cină să le conducă, iar măsurile lui de reeducare l-au costat până acum circa 30,000 de franci elveţieni! Reeducarea continuă. Asta fiindcă în Elveţia nu amenda este cea care pedepseşte, ci costurile cu măsurile de corecţie pentru revenirea celui care a greşit în mijlocul oamenilor cinstiţi! Si pe acestea le plăteşte cel care a dovedit că este pus pe rele!

Sursa foto : ziaruldepenet.ro