În ceea ce priveşte înscrierile pentru învăţământul la distanţă, prima poziţie este ocupată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 264 de dosare depuse în primele 4 zile de înscriere, urmată de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – cu 129 de dosare.
Pentru programele de master oferite de Universitatea Babeș-Bolyai, în această sesiune de admitere, au fost depuse peste 2.250 de dosare, cele mai căutate specializări fiind cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 660 de dosare, urmate de cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – 336 de dosare, respectiv ale Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 212 dosare.
Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziția absolvenţilor de liceu, dar și a celor care au terminat deja o facultate și vor să-și continue studiile peste 8.300 de locuri bugetate și aproximativ 18.000 de locuri cu taxă, atât la nivel licență, cât și la nivel master.
Candidații pot alege între cele 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă). Perioada de admitere este cuprinsă între 11 și 29 iulie 2018, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa: http://admitere.ubbcluj.ro