Peste 900 de oameni s-au bucurat de prezenta lui Mircea Cartarescu la UBB

Scris de 

Miercuri, Universitatea Babeş-Bolyai a fost gazda unei întâlniri cu Mircea Cărtărescu. Evenimentul a fost dedicat romanului Solenoid.  La această întâlnire, desfășurată în Auditorium Maximum și moderată de prof.dr. Ilie Rad, au participat Marta Petreu, scriitor și profesor, și acad.prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

 

Romanul „Solenoid” este „un volum care concentrează în el nu doar întregul vieții, ci al existenței. Personajul cărții are particularitatea lui Mircea Cărtărescu, precum și o parte a datelor sale biografice”, a declarat Marta Petreu.

 

Scriitorul Mircea Cărtărescu a vorbit despre cărțile științifice care și-au lăsat o amprentă asupra scrisului său, despre pașii urmați în procesul de scriere al ultimului său roman, dar și despre zvonurile, din ultimii ani, care îl plasează printre candidații la Premiul Nobel pentru Literatură.

 

„Nu-mi aduc aminte cum am scris Solenoid, cum am scris Orbitor sau cum am scris Travesti. Ca multe dintre cărțile mele, le-am scris într-o atmosferă de vrajă.  Îmi amintesc că o parte din Solenoid am scris-o la București, finalul l-am scris la Berlin, aflat într-un stres îngrozitor. Procesul prin care eu am scris această carte, și de fapt toate cărțile, este un proces orb în care eu sunt un fel de jocheu care călărește un cal mult mai mare și mai puternic decât el” a afirmat Mircea Cărtărescu despre procesul de scriere.

 

Atmosfera a fost una amicală, astfel încât dupa discursurile invitaților au fost adresate întrebări din sală, iar mai apoi a urmat o sesiune de autografe.

carta

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook