Legea Educației din țara noastră este supusă continuu inovației și unor idei care mai de care mai originale. Ecaterina Andronescu este cea care propune, de această dată, acordarea unei autonomii la nivel universitar după modelul educațional german. Universităţile din Germania, unele vechi de sute de ani şi cu o reputaţie recunoscută la nivel mondial, beneficiază de o autonomie universitară care le dă rectorilor dreptul să anuleze titluri de doctor şi să emită diplome numai cu ştampila instituţiei de învăţământ superior care a emis-o, lucru care ar putea ajunge realitate şi în sistemul din România, în urma modificărilor pregătite de parlamentari.