Într-o perioadă în care industria IT-ului, unul dintre principalele motoare ale economiei românești, încearcă din răsputeri să oprească exodul de creiere din România, un program inițiat la Cluj-Napoca are rezultate uimitoare în lupta de a păstra viitorii specialiști în țara noastră. Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, iar ultimele studii din domeniu arată că printre primii care aleg să părăsească ţara sunt și specialiştii în IT.
Aproape 60% dintre clujeni sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei din România, peste 77% evaluează pozitiv calitatea învăţământului superior românesc, în timp ce 89,4% au o părere bună și foarte bună cu privire la calitatea educației în universitățile clujene, arată un studiu realizat de reprezentanții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Potrivit rezultatelor studiului, majoritatea persoanelor intervievate s-au declarat mulțumite de calitatea mediului (80,4%), calitatea apei, aerului sau a nivelului de curățenie din oraș.
Tehnologia ar trebui să ne facă viața mai ușoară și, foarte probabil, chiar reușește. Avem telefoane cu ajutorul cărtora putem să comunicăm foarte ușor, oricând și oriunde, să realizăm fotografii foarte plăcute, să socializăm cu oamenii din întreaga lume dar și electrocasnice care dispun de tot mai multe funcții.
Toate aceste noi funcții și tehnologii au fost gândite întocmai pentru a ne face viața mai ușoară, iar noi ar trebui să profităm de ele. Atunci când vrei un cuptor incorporabil nou ar trebui să urmărești funcțiile cu mare atenție, iar asta deoarece îți pot fi de mare ajutor.
Noi am decis să facem o listă cu 5 funcții pe care un cuptor ar trebui să le aibă, iar dacă ești în căutarea unui cuptor performant, atunci ar trebui să aibă măcar 3 dintre aceste funcții:
Curățarea cuptorului poate fi o activitate tare neplăcută. Iar dacă în urmă cu câțiva ani ne chinuiam zeci de minute să curățăm cuptorul, acum majoritatea cuptoarelor au o funcție de auto-curățare. Astfel, tot ce trebuie noi să facem este să punem apă într-un vas sau într-o tavă, iar mai apoi să o introducem în cuptor.
Acesta se va ocupa de restul fără ca tu să mai intervii cu ceva. La urmă mai ștergi doar cu o lavetă, iar interiorul cuptorului e ca nou. Așa-i că sună bine?
Ce poate fi mai plăcut decât acel moment când ajungi seara de la muncă și găsești mâncarea caldă, ori chiar aburindă? Acest lucru se întâmplă mai des în cazul familiilor, dar și mai rar în cazul persoanelor care locuiesc singure. Totuși chiar și persoanele singure se pot bucura de mirosul unor pulpe de pui cu legume la cuptor atunci când ajung acasă.
Asta doar dacă alegi un cuptor care să aibă funcția de programare. Tu vei pregăti totul în tavă și îl vei programa să înceapă la o anumită oră, astfel încât să fie gata exact când îți dorești. Ne vei mulțumi mai târziu pentru acest pont.
Verifici frigiderul și vezi că nu mai e nimic de mâncare însă în congelator ai mai avea niște carne. Totuși e congelată așa că în mod normal ar trebui să aștepți ore bune până când va fi numai bună de pus la cuptor. Ei bine, o poți decongela într-un timp scurt dacă ai un cuptor cu funcție de decongelare.
Dacă te-ai săturat să tot aștepți decongelarea unor alimente, atunci cuptorul pe care îl cumperi trebuie să aibă numaidecât și această funcție în dotare.
Gătitul la cuptor nu este chiar floare la ureche. De exemplu e destul de greu să obții niște alimente gătite uniform la aceeași temperatură. Dar dacă ai un cuptor cu funcție de convecție, care îndepărtează aerul rece din jurul preparatelor, atunci cu siguranță vei fi și tu surprins de rezultate. Nu mai spunem de musafiri.
Alimentele gătite la tavă sunt delicioase într-adevăr, dar uneori parcă simți nevoia de a mânca și ceva nou. Ei bine un pui gătit la rotisor poate fi o alegere care să-ți facă papilele gustative să strige de bucurie. Și nici nu e greu de făcut, asta mai ales dacă ai un cuptor care îți permite să gătești la rotisor.
Toate aceste funcții le vei putea găsi la un cuptor Hansa, iar pe Demax.ro ai destule modele încât să poți alege. Așadar, dacă pe lista de cumpărături ai și un cuptor nou, atunci ar trebui să alegi unul care să aibă cel puțin 3 sau 4 din aceste funcții. Vei vedea mai târziu cât de utile sunt.
Schimbările climatice, efectul emisiilor de gaze asupra lor și modalitățile de reducere a acestora fac obiectul unei cercetări publicate recent în revista Microbiome de prof. univ. dr. Călin Baciu, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai, alături de un grup internațional de cercetători.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri