Potrivit unui studiu efectuat de către o echipa de specialişti sudezi, publicat în revista “Public Health Nutrition” şi citat de către platforma online foodnavigator.com, tinerii care nu pun accentul pe cea mai importantă masă a zilei (micul-dejun), prezintă un risc sporit pentru sindromul metabolic, odată ajunşi la maturitate.

 

Studiul a fost efectuat pe un număr de 1083 subiecţi (liceeni şi studenţi, atât bărbaţi cât şi femei) şi s-a desfăşurat pe durata a nu mai puţin de 27 ani. Intervalul monitorizat din viaţa respondenţilor a fost cel dintre vârsta de 16 ani şi 43 ani, permiţându-le astfel specialiştilor să înţeleagă pe deplin mecanismul şi relaţionările existente între calitatea şi consistenta alimentaţiei de mic dejun şi instalarea sindromului metabolic.

Studenții de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj au câștigat locul I la concursul internațional de Studii de Caz „Tímár László“ din Veszprém.

Imaginează-ți o cameră slab iluminată de către flăcările pâlpâitoare ale unor lumănări, mobilier învechit, miros înțepător, borcane și culori tari. Toate acestea, îmbrăcate într-o muzică ritmată, dar cu voci profunde şi sunete scârţâitoare, de la începuturile secolului. Iar sunetul nu vine dintr-un smartphone, sau ceva la fel de performant, ci dintr-un gamofon...

Americanii ne surprind din nou cu programul lor educațional inedit. De data aceasta, materie de studiu va fi filmul „12 ani de sclavie”, care va fi studiat în liceele din Statele Unite. Pelicula va fi inclusă în programa scolară ca materie opțională totuși.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook