Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai va organiza, în perioada 18-22 august 2014, prima ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Anuale a Economiştilor Români din Mediul Academic din Străinătate (ERMAS 2014). Participanţii la acest eveniment ştiinţific sunt economişti români, afiliaţi unor universităţi sau institute de cercetare din străinătate, dar şi din ţară.
Studenții la distanță ai universității clujene vor primi, în contul taxei de studiu, câte o tabletă gratuită, configurată pentru procesul educațional. Studenții care intră la învățământul la distanță sau cel cel la fără frecvență organizat de Universitatea „Babeș-Bolyai“ (UBB) vor primi o tabletă gratuit, din partea universității. Măsura îi va privi atât pe studenții la nivel de licență, cât și pe cei la nivel de masterat. Anunțul a fost făcut de prorectorul Marcel Pop, cel care coordonează învățământul netradițional la universitatea clujeană, potrivit ClujToday.ro.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2014-2015, un număr de 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și 2.500 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. La nivel master vor fi scoase la concurs 3.500 locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă și aproximativ 1.000 de locuri pentru învățământ cu frecvență redusă.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai dă startul, în perioada 17-31 iulie 2014 la Cluj-Napoca, celei de-a șaptea ediții a proiectul „Junior Summer University”. Scopul proiectului este informarea elevilor clasei a XI-a cu privire la oferta educațională a Universității Babeș-Bolyai și asistarea lor în alegerea conștientă a unei viitoare facultăți și specializări.
Pentru că limba germană este tot mai căutată în rândul angajatorilor de top, Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania S.A. au semnat în anul acesta un contract pentru finanțarea primului program de studiu, specializarea informatică, cu limba de predare germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică.
Știm toți că suntem un popor inteligent, în susținerea acestei afirmații vine și echipa formată din Bogdan Andrei Pop, Bogdan Mursa și Rareș Urdea, mentor Dan Suciu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care au reușit performanța de a se afla printre cele 35 de echipe de studenţi din toată lumea, selectate în finala competiţiei Imagine Cup.
Universitatea Babeș-Bolyai se află din nou în topuri importante. De această dată, Facultatea de Litere, UBB, este cea care ne arată că se poate învățământ la standarde foarte înalte.
Universitatea Babeş-Bolyai s-a ales cu o nouă colaborare internațională, și nu cu orice fel de colaborare, ci chiar cu Arizona State University - adică cea mai mare universitate de stat din Statele Unite ale Americii, din punct de vedere al numărului de studenţi înscrişi.
Simularea Parlamentului European a ajuns la cea de-a șasea ediție și, cu multă mândrie în suflet, așteptăm cu nerăbdare să vedem cum se va desfășura ediția 2014, să ne primim participanții și să le urăm „Bun venit!” speakerilor noștri de seamă.
Luni, 7 aprilie, în cadrul primei conferințe a SimPE 2014, vom avea onoarea să îi avem alături pe domnul profesor universitar dr. Vasile Pușcaș, domnul profesor univ. dr. Nicolae Păun și doamna conferențiar univ. dr. Gabriela Ciot, profesori ai Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Dânșii vor deschide discuția cu privire la tema principală a proiectului de anul acesta, și anume Rolul Uniunii Europene ca actor global. Domnilor profesori li se va alătura și doamna profesor universitar dr. Alina Bârgăoanu, rector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, care ne va vorbi și dânsa despre impactul și poziția Uniunii Europene în cadrul politicii la nivel global și care este viitorul acesteia în contextul economic și social actual.
Conferința va fi urmată de o sesiune de întrebări din partea audienței pentru stimații noștrii invitați. Aceasta va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca, în sala Europa, de la ora 10:30.
Pentru mai multe informații și programul integral al proiectului, ne gasiți pe www.simularepe.ro sau pe https://www.facebook.com/SimulareaParlamentuluiEuropean .
Vă așteptăm să dăm startul Simulării Parlamentului European, ediția 2014!
Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Universitatea din București, sunt singurele universități românești care vor intra în U-Multirank, topul internaţional realizat de Comisia Europeană.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 212 Interviu
Sep 11, 2024 304 Campus
Iul 16, 2024 420 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 370 Stiri