Până în 29 august 2015 se desfășoară cel de-al 22-lea Congres Mondial de Istorie, eveniment organizat din 5 în 5 ani de către Comitetul Internațional de Știinte Istorice.
Peste 9.400 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2015-2016. Dintre aceştia 4.448 vor ocupa un loc bugetat şi peste 4.000 un loc la taxă. În aceste condiţii, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la Drept şi la Business au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs. La Facultatea de Matematică şi Informatică mai sunt 2 locuri bugetate, la Psihologie 4, la FSEGA şi la Teatru 5 locuri bugetate. S-a menţinut interesul faţă de ştiinţele exacte şi a crescut interesul faţă de ştiinţele economice.
România are două instituții de învățământ superior în topul primelor 1.000 de universități din întreaga lume, conform clasamentului realizat de Center for World University Rankings în 2015, în urma evaluării a peste 25.000 de universități (o bază mult mai largă decât cea utilizată de Top 500 Shanghai, de exemplu). Este vorba despre Universitatea din București (locul 986) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 987), ambele cu același punctaj: 44,04 puncte (mai multe informații se găsesc aici), ceea ce le poziționează în primele 4% dintre universități la nivel mondial.
Universitatea Babeş-Bolyai se alătură parteneriatului cu Asociaţia 11even şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente destinate liceenilor cu performanţe deosebite din ţara noastră, proiectul ,,Creatori de Viitor- Champions United″.
Un număr de peste 9.200 de candidaţi şi-au depus până vineri, 17 iulie 2015, a patra zi de înscrieri, dosarele de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai, pentru programele de studii la nivel licență și master, forma de învăţământ cu frecvenţă și învăţământ la distanță. În acest moment, 11 dintre cele 21 de facultăţi ale UBB au mai mulţi candidaţi decât locurile bugetate scoase la concurs, după primele trei zile ale sesiunii de admitere iulie 2015.
Peste 50% dintre cadrele didactice și de cercetare ale facultăților, angajate pe perioadă nedeterminată, precum și studenții membri în Consiliul Profesoral al facultăților și Senat, și-au exprimat opțiunea, în cadrul Referendumului organizat în data de 22 iunie a.c., între orele 9.00-17.00, ca rectorul UBB să fie ales prin votul universal direct și secret.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Acad.prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop și rectorul Universității ,,Eberhard Karl” din Tübingen, Prof.univ.dr. Bernd Engler au semnat un nou acord de cooperare între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea ,,Eberhard Karl” din Tubingen.
Universitatea Babeş-Bolyai ocupă primul loc în „Topul transparenţei universităţilor publice”, realizat de Societatea Academică din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, un raport care dezvăluie gradul de transparență a 55 de universități din România, analizate în cadrul programului de cooperare elvețiano-român.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2015-2016, un număr de 4.840 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și 2.655 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.
Galeria „Paul Sima” a Universității Babeș-Bolyai găzduiește în luna mai cea de a patra expoziție de artă. De această dată va expune artistul sibian Ion Constantinescu, care prin lucrările sale de ulei pe pânză, pastel și sculptură ne propune o reîntoarcere în timp cu 120 de ani, pentru a celebra momentul nașterii marelui poet ardelean Lucian Blaga.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 212 Interviu
Sep 11, 2024 304 Campus
Iul 16, 2024 420 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 370 Stiri