În 9 (între orele 10-19:00) și 10 noiembrie (între orele 10-17:00) la Sala Polivalentă / BT Arena, cei care activează în sectorul IT sau sunt pasionați de tehnologie au ocazia să participe gratuit la toate activitățile din program. De această dată, Târgul de Cariere IT își unește forțele cu TechFest connected by Vodafone și TeComm eCommerce Conference&Expo pentru a organiza cel mai amplu eveniment dedicat industriei cu peste 100 de companii participante și peste 30 de speakeri.
Şcoala franceză de ingineri ITECH începe înscrierile pentru programul Master in Formulation Chemistry – un program unic, predat în întregime în limba engleză. Acesta formează ingineri chimişti specializaţi în vopsele, cerneluri, lacuri şi răşini, foarte căutaţi pe piaţa muncii la nivel mondial.
România este considerată a doua țară din Europa din punct de vedere al șomajului în rândul tinerilor. Să fie aceasta o informație reală în condițiile în care tot mai multe companii din România au o mulțime de poziții deschise și oferă nenumărate oportunități tinerilor?
Când eşti tânăr îţi imaginezi că poţi schimba lumea şi că toate uşile îţi sunt deschise. În realitate afli fie că nu ţi se potriveşte jobul descris de părinţii tăi ca fiind ideal, fie că nu ai (încă) abilităţile necesare pentru a profesa. Vrei câteva indicii pentru o viaţă cel puţin decentă? Atunci vino şi află care sunt pârghiile către succes de la personalităţi, ale căror nume au ecou în România, în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinţelor practice pentru tineri BookLand Evolution!
Întreaga nostră existență se bazează pe deciziile pe care le-am luat la un moment dat. Și bineînțeles că nu toate au fost dintre cele mai reușite, cel puțin o dată te-ai întrebat: „ce a fost oare în capul meu atunci???”. Cert este că fiecare alegere făcută te-a dus la o nouă experiență care mai vine la pachet cu o nouă lecție. Dar, deși forțați de împrejurimi ne confruntăm cu decizii la tot pasul asta nu înseamnă că nu suntem scared as hell de ele și mai tot timpul despicăm firul în patru gândindu-ne ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi acționat diferit sau dacă ne-am fi oferit mai mult timp de gândire.
Poate fi înspăimântător să începi un internship sau un job dacă nu ai mai fost în acest mediu niciodată și mai ales dacă ești genul de persoană mai retrasă. Pentru persoanele introvertite, fiecare început poate reprezenta un adevărat stres și o provocare aproape imposibil de depășit. Dar trebuie să fii conștient/ă că fiecare om e diferit și nu e nimic greșit în a fi introvertit în viață și implicit la locul de muncă sau la facultate. Este important să nu lași temerile să stea în calea succesului de care poți avea parte, să lupți cu fricile și să demonstrezi că ești capabil/ă chiar dacă ești o persoană mai retrasă. Nu trebuie să fii vorbăreț ca să faci o impresie bună, de cele mai multe ori acțiunile valorează mai mult decât vorbele.
Voluntari pentru Idei şi Proiecte Cluj organizează a 10-a ediție a proiectului Personal Development School 2014, în perioada 12-16 mai, cu scopul de a oferi studenţilor un start în carieră printr-un program adaptat nevoilor actuale ale acestora.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a lansat o analiză a centrelor care oferă servicii de consiliere și orientare în carieră, iar rezultatul a fost dezastruos. Au fost luate în considerare 22 de universități din România.
Cine a auzit de Electric Castle, Peninsula, BOOHA sau Downsound, au auzit sigur și de Paul Toma, cunoscut ca DJ Sauce. Acesta se mândrește cu faptul că se numără „printre norocoșii care fac ceea ce le place” și declară că nu ar schimba nimic pe plan profesional. Acesta a fost „interogat” de echipa SmartDreamers și iată ce a ieșit:
Calea spre succes este de foarte multe ori pavată cu propriul nostru gunoi, cu obstacole pe care chiar noi le punem în calea dezvoltării noastre. Obiceiurile noastre sunt, prin definiție, comportamente de care nu ne putem dezlipi, pe care uneori nici nu le observăm, transformându-ne astfel în mașinării blocate pe pilot automat. Obiceiurile au puterea de a ne pune piedici în calea dezvoltării personale și de a fi oameni de succes.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 366 Stiri