Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
Autorităţile locale din Cluj-Napoca au în plan, în următorii ani, achiziţionarea a mai multe autobuze, pentru transportul în comun, care funcţionează cu hidrogen. Tehnologia, prezentă deja de 10 ani în alte țări, ar putea fi adusă și în Cluj-Napoca cu finanțare de la Uniunea Europeană. În ultimii 10 ani, au fost vândute 108 astfel de autobuze în Europa și Statele Unite. Primul a costat în jur de 1,5 milioane de euro. Acum se lucrează deja la cea de-a treia generație de autobuze cu hidrogen, iar prețul a ajuns să fie comparabil cu cele pe benzină sau diesel (aproximativ 650.000 de euro).
Ansamblul Folcloric Studențesc Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai a pornit într-un turneu în Olanda. Acesta va reprezenta România la două mari festivaluri din Warffum și Burgum, alături de alte cincisprezece grupuri din întreaga lume precum: Bosnia, Botswana, China, Brazilia, Bolivia, Puerto Rico, Kazahstan, Noua Zeelandă sau Spania.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este prezentă din nou în clasamentele internaționale reprezentative ale instituțiilor de învățământ superior, situându-se, alături de Universitatea din Bucureşti, în intervalul 801-1000 în clasamentul QS. Conform datelor publicate la finalul acestei săptămâni, UBB este una dintre cele două instituții de învățământ superior din România care au fost incluse în clasamentul internaţional QS al universităților, clasament care utilizează atât indicatori educaţionali, cât şi indicatori de cercetare și de relație cu societatea (inclusiv perspectiva angajatorilor). Mai exact, QS Ranking 2020 a fost realizat ținându-se cont de indicatori, precum: reputația academică, reputația universităților la nivelul angajatorilor, raportul dintre numărul de studenți dintr-o universitate și numărul de cadre didactice, perspectiva internațională privind studenții și cadrele didactice, productivitatea activității de cercetare bazată pe lucrările publicate de cadrele didactice, impactul web și citările.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2019-2020, un număr de 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanțăpentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 60 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 170 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 177 se alocă domeniilor prioritare, în timp ce alte 100 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.
UNTOLD și NEVERSEA continuă campania „Romania All Inclusive”. Unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își continuă misiunea de Brand Ambasador al Turismului Românesc și în 2019. Organizatorii celor două festivaluri își doresc să fie în continuare deschizători de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2019.
Mai sunt doar doua săptămâni până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. ATB, Danny Avila, Gianluca Vacchi, Kadebostany, Lucas & Steve, Mahmut Orhan, Matoma, Ofenbach Live și Will Sparks, Delia, Inna, Alex Parker, The Motans sunt artiștii care completează line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, alături de DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.
Fiecare ediție a festivalului UNTOLD a dezvăluit până acum câte un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei. Legenda spune că doar cei care cred în magie văd cu adevărat lumea și îi înțeleg în totalitate misterele. De-a lungul celor 4 ani de UNTOLD, fanii festivalului au parcurs mai multe probe inițiatice la finalul cărora au reușit să privească lumea diferit. Au trăit aventuri fantastice și, fie că au realizat sau nu, fiecare dintre ei a simțit și a trăit magia, în diverse forme. Anul acesta, odată cu aniversarea a 5 ani de UNTOLD, fanii festivalului vor asista la ceva cu adevărat extraordinar - dezvăluirea unui secret bine păstrat, poarta către o lume a cunoașterii nelimitate. Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm.
Campania “Bac de 10” continuă și în acest an! Prin această campanie, aflată deja a la cincea ediție, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA își propun să susțină performanța în educație și să-I premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat. În acest an, cine ia nota 10 la examenul maturității, va primi un abonament gratuit pentru patru zile la ediția aniversară a festivalului UNTOLD.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri