Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 27-29 aprilie 2016, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016. Turneul va reuni cele mai bune patru echipe studențești din România – echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, echipa Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, precum și cea a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu.