Peste 60.000 de fani din țară și din străinătate au participat la cea de-a doua zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2019. Cei mai așteptați artiști din a doua seară au fost Sean Paul, dar și dj-ul Afrojack. Debutul celei de-a doua zile a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Albwho, urmată de The Motans, Grasu XXL Live, Sean Paul, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici și Afrojack, cu care, fanii festivalului au prins cel de-al doilea răsărit la malul Mării Negre.
Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2019 a fost un real succes! Peste 55.000 de festivalieri au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Unii dintre artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați de numărul mare de fani.
În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea fantastică NEVERSEA și vor scrie încă o pagină din legendă. Plaja, unde pentru 4 zile și 4 nopți timpul își pierde din puteri, se va transforma într-un loc fantastic, iar participanții vor deveni personaje care vor călători în timp alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plaja NEVERSEA.
Mai sunt doar 9 zile până la cel mai așteptat eveniment muzical de pe o plajă din România, NEVERSEA. Fanii festivalului pot să își realizeze deja Check-in-ul și Top-Up Online, accesând site-ul neversea.com sau direct din aplicația Neversea (Android / iOS). Organizatorii recomandă posesorilor de bilete să aleagă opțiunea de Check In și Top Up Online. Pe lângă faptul că festivalierii se bucură de acces rapid în festival (zonă dedicată de unde se poate ridica brățara) aceștia pot evita și cozile de la Credit Points. Este important de menționat și faptul că Check-in-ul online este GRATUIT, iar cei care își fac din timp Check-in ul Online pot fi printre primii care își ridică brățara de festival. Posesorii biletelor trebuie să completeze cu atenție datele solicitate în formular, apoi să urmeze pașii și să efectueze procesul de Check-in.
Mai sunt doar doua săptămâni până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. ATB, Danny Avila, Gianluca Vacchi, Kadebostany, Lucas & Steve, Mahmut Orhan, Matoma, Ofenbach Live și Will Sparks, Delia, Inna, Alex Parker, The Motans sunt artiștii care completează line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, alături de DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.
Pentru prima dată în lume, sunetele muzicii electronice s-au auzit din vârful unei turbine eoliene.DJ-ul Alex Parker, care a fost prezent și pe scena principală a festivalului NEVERSEA în 2018, a mixat de la înălțimea de 100 de metri, de pe o turbină, din cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa. Cele mai intense momente din set-ul DJ-ului, Alex Parker, se pot vedea începând din această seară pe canalul de youtube al NEVERSEA.
NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 1000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.
Cele mai așteptate petreceri din minivacanța de 1 Mai, de la malul Mării Negre vor fi găzduite în acest an de Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB care vor aduce vibe-ul NEVERSEA în două dintre cele mai îndrăgite cluburi, Fratelli Mamaia și Loft Mamaia. Anul acesta festivalul NEVERSEA deschide sezonul estival cu minivacanța de 1 Mai. Petrecerile se vor ține lanț, începând cu data de 26 aprilie, când în clubul Fratelli din Mamaia va concerta TUJAMO, un artist cu foarte mulți fani în România și care a fost prezent atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA. Pe 28 aprilie în LOFT Mamaia, DJ-ul de origine turcă, MAHMUT ORHAN va găzdui una dintre petrecerile de neuitat din cluburile de la malul mării. Acesta va fi urmat, pe 30 aprilie, tot în LOFT Mamaia de ARON CHUPA. Tot pe 30 aprilie, dar de această dată în Fratelli Mamaia, ATB va întreține atmosfera pentru petrecăreții aflați în club. Toți cei care numără zilele până la festivalului NEVERSEA sunt așteptați să-și facă încălzirea pentru cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.
În mai puțin de 4 luni va începe cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. După ce și-au anunțat prezența G-Eazy, Jessie J, Steve Aoki, Afrojack, Lost Frequencies, lista este completată astăzi de Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire, Agents of Time, A Skillz, Deliquent Habbits, Dub Fx și mulți alții.
Cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA, va fi una spectaculoasă, atât din punct de vedere al line-up-ului cât și al experiențelor pe care participanții le vor trăi în perimetrul festivalului. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki, Rudimental Dj, Jamie Jones, Tale of Us, Andy C, Wilkinson DJ Set, Flux Pavilion, Chinese Man și Subfocus DJ Set sunt primele nume din line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri