Târgul de Crăciun Cluj-Napoca a fost nominalizat, din nou, în cadrul concursului European Best Christmas Market organizat de către European Best Destinations. Astfel, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se află deja între cele mai frumoase 24 Târguri de Crăciun din Europa. Anul trecut, evenimentul din Cluj s-a situat pe locul 10 în Europa.

De sărbători, mai ales de Crăciun, gândurile noastre merg spre familie, spre cei dragi, de aproape sau de mai departe. Cu mic, cu mare, bunici, părinți, copii, căței și pisici, cu toții așteaptă Crăciunul, așteaptă să primească daruri, să guste din bunătățile tradiționale, să se bucure și să se distreze. Târgul de Crăciun 2019 poartă ideea de „familion” într-o nouă direcție: aceea a jocului, a “jucatului” împreună. Jocul aduce laolaltă familia cu generațiile ei, o ajută să petreacă timp de calitate împreună. ”Jocurile de familie” sunt întotdeauna un bun pretext de întâlnire, fie că vorbim de un joc de remi etalat pe masa din bucătărie, de partidele de șah nepot-bunic, de X-0 între frați sau de cele jucate în grupuri mai mari, cu prietenii.

Numărăm zilele până la aprinderea luminițelor din Piața Unirii, ce vor da startul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din Cluj Napoca se află anul acesta sub semnul jocului și a veseliei și va fi locul de adunare al întregului familion, începând cu 22 noiembrie.

Pentru deschiderea oficială, planificată în 23 noiembrie, organizatorii Târgului ne pregătesc multe surprize si evenimente. Începând cu anul acesta, pentru fiecare săptămână din cele cinci în care Târgul de Crăciun va fi deschis, organizatorii au stabilit câte o tematică dedicatăAstfel, în prima săptămână, ne vor încânta diverse activități muzicale, în ce-a de-a doua, îl vom aștepta, alături de copilași, pe Moș Crăciun, în cea de-a treia, vom vorbi despre zona culinară, în cea de-a patra, vom pregăti cadouri pentru cei dragi, iar în ultima săptămână, ne vom juca și ne vom uita împreună la filme.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook