Acum te întrebi la ce mă refer în titlu. Că doar nopțile albe se pot referi la atât de multe. Nopțile pierdute în club, uitându-te la seriale, stând pe Facebook, privind pe geam, la petreceri cu prietenii... Nu. Eu mă refer la nopțile albe dinaintea predării unui proiect. Mai demult credeam că nimeni nu face asta, că nu aș putea să lucrez noaptea, dar studenția m-a convins că atunci când trebuie să fii productiv... vei fi productiv, vrei, nu vrei! Așa că hai să vedem cum putem transforma nopțile stresante și agitate dinaintea unui deadline în așa fel încât să nu ne distrugem organismul, nervii și viața socială!