Peste 100 de expozanţi din 15 ţări vor fi prezenți în această primăvară la RIUF, iar printre aceştia se află şi cele mai prestigioase instituţii din Olanda. Rotterdam School of Management, Erasmus University (RSM) este una dintre școlile de business de la nivel mondial cu acreditare Triple Crown.
Peste 12.000 de studenti straini urmau anul trecut o facultate în România, iar alți 1.500 de studenti straini studiau la universitati românesti prin bursele Erasmus, se arata intr-un centralizator al Ministerului Educatiei Nationale, citat de Agerpres. Topul tarilor cu studenti care invata in Romania este deschis de Franta si Israel. De cealalta parte, topul universitatilor cu cel mai mare numar de studenti straini la ciclul licenta este condus de Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi.
Vrei sa pleci cu bursă în străinătate? Informează-te din timp pentru că programul Erasmus va avea unele schimbari majore în 2014. Află care sunt principalele modificări de la noi.
Organizaţiile care doresc să solicite finanţare în 2014 în cadrul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport, pot începe pregătirea cererilor lor de grant începând de astăzi, anunţă Comisia Europeană. Programul este deschis organizaţiilor din domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului, care pot astfel solicita finanţarea online, începând cu sfârşitul lunii ianuarie.
Studenția însăși se definește prin experiențe noi și lucruri care te modelează și te pregătesc pentru viață. Șansele studierii în străinătate s-au apropiat din ce în ce mai mult de studenții români prin intermediul numărului mare de oferte Erasmus și nu numai care ne sunt puse la dispoziție. Tot ce trebuie să facem este să ne luăm examenele, să tragem aer în piept și să mergem la un interviu. Rezultatele acestui curaj se pot dovedi vitale pentru viitorul nostru. De ce să studiezi în străinătate? Poate te-ai gândit de multe ori cum ar suna răspunsul la această întrebare, însă temerile sau comoditatea te-au împiedicat să oferi un răspuns concis și obiectiv. Ei bine, Campuscluj.ro te ajută și de data aceasta:
România susţine menţinerea numelui de “Erasmus pentru toţi” pentru cel mai cunoscut program pentru educaţie din UE şi constituirea unui fond de garantare pentru masteranzi, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, după reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Sport şi Cultură.
Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le avem în vedere atunci când aplicăm pentru o bursă Erasmus este, indubitabil, scrisoarea de intenție. Pentru ca ea să aibă efectul dorit trebuie să fie scrisă impecabil, într-o limbă curată, corectă și cu diacritice. Trebuie să fie modestă, dar să pună în valoare toate calitățile. În câteva cuvinte, scrisoarea de intenție pentru Erasmus trebuie să iasă în evidență și să te scoată pe tine în fața celorlați. Campuscluj.ro îți oferă două modele după care vei putea să te ghidezi în scrierea ei.
Erasmus poate fi o experiență minunată pentru oricine, dar poate la fel de bine să fie și foarte stresant. Este, fără îndoială, una dintre cele mai bune invenții pentru viitorul studenților și oricine a beneficiat deja de acest program ne va da dreptate. Pentru mulți dintre studenți, va fi prima dată când vor părăsi țara pentru o perioadă atât de lungă de timp și mai ales, pentru prima dată când vor trebui să-și ia viața în mâini și să se descurce pe cont propriu. Erasmus va fi sau a fost momentul când te-ai trezit buimac în fața maturității și toată lumea se așteaptă să te comporți ca atare. Tocmai datorită acestor schimbări radicale prin care vei trece, Campuscluj.ro s-a hotărât să-ți ofere câteva sfaturi pentru ca această experiență să fie de neuitat.
Cei care s-au bucurat deja de această șansă ne pot confirma. Una dintre cele mai frumoase experiențe din studenție este studiul pentru un semestru în străinătate prin intermediul burselor Erasmus. Vedem lumea, cunoaștem oameni, ne îmbunătățim cunoștințele într-o limbă străină. Dar dincolo de aceste indubitabile avantaje se ascunde o oarecare teamă pentru necunoscut, pentru ideea de a fi departe de oamenii iubiți pentru câteva luni.
Se apropie interviurile pentru bursele Erasmus de anul viitor și știm că mulți dintre voi sunt încercați de tot soiul de îndoieli: Cum ar fi? Cât e de greu să fii plecat de acasă atât de mult timp? Cum m-aș descurca cu banii? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care te ,,macină” atunci când te gândești la Erasmus. E greu să fii plecat un semestru întreg departe de casă, de prieteni… singur. Cu toate acestea, poate fi o experiență splendidă cu momente și fotografii pe care le vei păstra în albumul sufletului tău pentru restul vieții. Tocmai de aceea, Campuscluj.ro ți-a pregătit un scurt interviu cu Mădălina Prunică, studentă la momentul actual la Masteratul European de Interpretare de Conferință și fostă studentă Erasmus care ne va împărtăși câteva dintre experiențele pe care le-a trăit în Franța și câteva păreri pe care a reușit să și le formeze.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 282 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri