În avanpremieră în România, publicul TIFF va avea ocazia de a vedea ”Dovlatov”, cel mai nou film al lui Alexey German Jr. , filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury. Tot de la Berlinale vine și filmul ”Utoya – 22 iulie / U: July 22” (r. Erik Poppe), cel mai discutat film al acestei ediții a festivalului. ”Vinovatul / The Guilty” (r. Gustav Möller), thrillerul bulversant care a câștigat Premiul publicului la Sundance este selectat în competiția TIFF 2018. În competiția dedicate filmelor românești, ZFR, va rula ”Pororoca” (r. Constantin Popescu), filmul care i-a adus actorului român Bogdan Dumitrache trofeul pentru Cel mai bun actor la San Sebastian.
”Dovlatov” este cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds͟”, Leul de Argint pentru „Paper Soldier͟) care pentru prima dată își îndreaptă camera de filmat asupra orașului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra viețile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov și Iosif Brodski și a altor artiști reprimați în anii ’70. „Dovlatov͟” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor, Serghei Dovlatov, a cărui viziune satirică depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodski, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlați colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care nu vor scăpa ulterior odată decât cu emigrarea în Occident.
DOVLATOV:
Luni, 28 mai, ora 18,00, Cinema Florin Piersic
Duminică, 30 iunie, ora 14,00, Sapieția
Dovlatov va fi distribuit în cinematografele din românia începând cu 15 iunie.
FB page: www.facebook.com/Dovlatov.Filmul
”Utoya: 22 iulie / U: July 22” (r. Erik Poppe) a fost, fără îndoială, cel mai discutat și așteptat film din competiția Berlinale 2018. Impresionanta reconstituire a masacrului de pe insula Utøya la 7 ani de la eveniment durează 90 de minute, dintre care 72 filmate într-un plan secvență, exact cât a durat masacrul care a dus la moartea a 69 de tineri. Filmul urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta (al cărui nume nu este menționat în film, în ciuda mediatizării) a urmărit şi împuşcat pe tinerii panicaţi, prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo.
UTOYA: 22 iulie
Duminică, 27 mai, ora 17,00, Cinema City
Joi, 31 mai, ora 21,30, Casa de Cultură a Studenților
FB Page: www.facebook.com/utoya22iulie
”Utoya: 22 iulie / U: July 22” va fi distribuit în cinematografele din România în luna august.
Câștigător al Premiului Publicului la Sundance şi Rotterdam, în avanpremieră în România în competiția TIFF, vine ”Vinovatul / The Guilty”, un film ce ilustrează într-o manieră bulversantă cum cele mai bune intenții se pot tranforma într-o formă de abuz. Debutantul danez Gustav Möller reușește imposibilul, ținîndu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist filmat în timp real, într-un interior unic, cu un personaj care vorbește nonstop la telefon.
VINOVATUL
Duminică, 27 mai, ora 22,00, Cinema Victoria
Marți, 29 mai, ora 17,30, Cinema Victoria
”Vinovatul / The Guilty” va rula în cinematografele din România în toamna acestui an.
”Pororoca”, al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, va putea fi revăzut la TIFF în cadrul competiției Zilele Filmului Riomânesc. ”Un film despre puterea tăcută a vinovăției” (Ziarul Metropolis), o poveste pe muchie de cuțit despre un tată disperat să-și găsească fiica. Într-un rol principal memorabil, Bogdan Dumitrache, premiat pentru interpretare la Festivalul de la San Sebastian.
POROROCA
Joi, 31 mai, ora 10,00, Urania Palace
Vineri, 1 iunie, ora 21,30, Sapienția
FB Page: www.facebook.com/Pororoca.filmul
Citeste si:
---> "Focus Bulgaria" si "Amintiri din URSS" - invitate speciale la TIFF 2018
---> Romania 100: filme romanesti clasice cu intrarea libera la TIFF 2018