Expoziţia cuprinde imagini din Banatul istoric, realizate în cadrul proiectului Living Heritage, an Unlimited Resource for Tourism Development, IPA Cross-Borders, derulat de Universitatea de Vest din Timişoara, în parteneriat cu Municipalitatea Kikinda (Serbia), Camera de Comerț și Industrie a județului Timiș și Institutul Intercultural din Timișoara.
Fotografiile etnografice au fost făcute de studenți ai secțiilor de Studii culturale și Geografie în șapte areale din Banatul istoric și anume: Herneacova – Recaș și Făget (jud. Timiș), Caransebeș, Herculane (jud. Caraș- Severin), Dubova (jud. Mehedinți), Kikinda (Serbia), respectiv Uzdin – Nicolinț (Serbia).
Celor prezenți la vernisaj le vor vorbi despre lucrările expuse și rezultatele cercetărilor de teren din Banatul istoric: Otilia Hedeșan – Universitatea de Vest, Eleonora Sava – Universitatea Babeș-Bolyai, Cosmina Timoce – Arhiva de folclor a Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.
Lucrările expuse prezintă cinci teme majore (oameni, peisaje pitorești, tradiții de neuitat, case, hrană) şi vor putea fi văzute gratuit şi cu ocazia Nopţii Muzeelor din 16 mai 2015, între orele 19-24.
Sursa: news.ubbcluj.ro