Asociația Dog Assist în colaborare cu Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării organizează sesiunea de iarnă a programului „Keep Calm with Dogs″ (Camera cu Câini), din anul universitar 2015-2016, program ce are ca obiectiv reducerea stresului studenților aflați în sesiune. Acțiunea este organizată cu sprijinul Catedrei de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației UBB, Facultății de Medicină Veterinară USAMV și al Societății Române de Antrozoologie.
Cu studenţia nu-i de glumă! Mai ales în sesiune. Nici nu e un secret că insomniile și stresul capătă o intensitate specială și nedorită în timpul sesiunii de examene. Și de multe ori ni s-a întâmplat ca din cauza lor să obținem note mici și chiar restanțe, deși învățasem în prealabil zile și nopți bune. Ei bine, cum rezolvăm problema?
Ce ziceți de asta? A studia pentru examenele în ultimul minut ar putea fi cel mai bun mod învăţare, conform unui nou studiu care relevă faptul că stresul contribuie la formarea amintirilor.