Student si vegetarian? uuh, tough job! :D

Scris de 

Viața de student este egală prin definiție cu dezordinea, deprivarea de somn, mâncarea fast-food și tone de cafea și energizante. Daaaar, there’s still hope, tot mai mulți studenți încearcă să-și impună un stil de viață sănătos, dorind în felul acesta să-ți ia energia din mîncarea pe care o consumă și nu cum ziceam din cafea și energizante. Așadar, alegerea lor se îndreaptă tot mai mult spre fructe și legume și mai puțin spre carne și produse semipreparate. Neajunsul la această decizie este că restaurantele și cantinele studențesti  nu oferă o varietate prea mare în „acest areal prea puțin cercetat” ;)

Considerentele etice, problemele de mediu și grija pentru sănătatea lor sunt doar câteva dintre motivele care-i îi fac pe studenți să omită carnea din alimentația lor. (doar gândul la câți hormoni au injectați puii pe care îi consumăm, care bineînțeles nu sunt cei din ograda bunicii, ne fac și pe noi să ne regândim dieta). Așa că mulți studenti, aleg fie calea mai grea- vegetarieni all the way, fie calea de mijloc-ovo-lacto-vegetarieni (ceea ce înseamnă că laptele și ouăle sunt alimente permise în dietă). Trecerea de la o dietă normală la una bazată exclusiv pe legume este o provoacare destul de mare pentru studenți care duc o viață ocupată, cea mai ușoară variantă era până acum să ia ceva la pachet și să mănânce pe drum, de la un curs la altul, de la cămin la bibliotecă and so on, însă acum lucrurile se complică.

 

 Asta presupune acum ca aceștia să-și pregătească atât pachețelul pentru prânz, cât și multe gustări care le ofere necesarul de energie pentru acea zi, încercând să aibă un meniu cât mai variat și și bogat în substanțe nutritive pentru a evita carențele de vitamina D, proteine, calciu, fier sau vitamina B. Noi suntem alături de voi și vă felicităm pentru stilul de viață sănătos și pentru că nu vrem să faceți nicio concesie vă dăm câteva idei pentru a remedia aceste lipsuri.

 

Proteine

 Din fericire, nu numai carnea conține proteine, așa că vegetarienii nu vor duce lipsă de ele dacă vor consuma linte, cereale integrale, semințe, mazăre, fasole, tofu; de asemenea, ouăle și produsele lactate sunt bune surse de proteine dacă dieta voastră nu este bazată doar pe vegetale.

 

Calciu

 Vegetarienii își pot face rezervele de calciu dacă consumă produse lactate precum: iaurtul, brânza sau laptele, dacă nu consumă deloc produse de origine animală atunci pot apela la spanac, napi sau varză chinezească sau, în ultimă instanță la suplimente de calciu sau lapte soia.

 

Vitamina D

 Expunerea la soare și produsele lactate sunt principalele surse de vitamina D, dacă însă este exclus orice fel de consum de produse de origine animală și nu dispui de expunere constantă la soare atunci poate ar fi bine să iei în calcul suplimentele nutritive de vitamina D.

 

Fier

Plante precum spanacul și broccoli sunt bune surse de fier, la fel ca dovleacul, semințele de susan, fructele uscate și cereale integrale. De asemenea, consumarea alimentelor bogate în vitamina C ajută la o mai bună asimilare a fierului în organism.

 

Vitamina B-12

Iată încă o vitamină pe care o găsești de cele mai multe ori în produsele de origine animală, așa că cei care își permit să mănânce ouă și produse lactate vor avea asigurat necesarul de vitamina B, cei care exclud total acest consum se pot îndrepta spre laptele de soia, cu adaos de vitamina B-12 sau spre suplimente alimentare conținând această vitamină.

 

Și fiindcă noi chiar ne dorim un stil de viață cât mai sănătos pentru voi, vă recomandăm și niște gustări sănătoase care vă vor asigura necesarul de energie:

  • prăjituri de orez
  •  sandwich-uri cu unt de arahide
  •  fulgi de ovăz cu fructe confiate
  •  biscuiți din cereale integrale
  •   fructe
  •   supă cremă de legume

În cele din urmă, cel mai important, o dietă sănătoasă este o dietă echilibrată, iar grija ta cea mai mare trebuie să fie să-ți asiguri necesarul de vitamine și minerale și să compensezi orice gol nutritiv cauzat de lipsa alimentelor de origine animală cu fructe și legume.

 

Sursa foto: www.4us2be.com

Stanca Aruncutean

Studentă a facultății de Litere. Cărțile, muzica, filmele și oamenii faini sunt must-have-uri pentru o viață sănătoasă și fericită. Încercați!!

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook