TenarisSilcotub a acordat burse de studiu pentru 40 de studenți ai universităților cu profil tehnic din România, prin programul internațional Roberto Rocca Education Program (RREP), ajuns la ediția a 14-a în România. Compania continuă tradiția de a acorda burse studenților pentru a sprijini excelența în educația tehnică. Câștigătorii celor 40 de burse au fost selectați printr-un proces care ia în considerare atât nivelul academic, cât si competențele individuale. Obținerea bursei nu presupune nici o obligație față de companie, însă este o oportunitate extraordinară de a crea o punte între mediul academic și o companie industrială de succes din România.
În luna decembrie, Cinemateca TIFF continuă la Cinema Victoria din Cluj cu două filme complet diferite, ambele în premieră, și o proiecție la cererea publicului. Pe 5 decembrie, e seară de umor nebun cu 7 Reasons to Run Away (from Society), mai exact 7 comedii spaniole inventive și suprarealiste, în stilul lui Wild Tales. Actorul american Robert Pattinson e vedeta serii de 12 decembrie, când va fi proiectat High Life, „un thriller bizar și sexy despre spațiu”, după cum îl descrie Vanity Fair, semnat de regizoarea franceză Claire Denis. Parteneră de navă spațială: Juliette Binoche.
Pe 19 decembrie, după o proiecție sold-out pe 28 noiembrie, The Lighthouse va fi reprogramat, pentru a le permite celor care nu au prins bilete să-i vadă pe Willem Dafoe și Robert Pattinson într-unul dintre cele mai apreciate filme ale anului.
Respectând tradiția proiectului „Donează sânge! Fii erou!”, în perioada 9-13 decembrie va fi organizată o nouă campanie națională de donare de sânge la Cluj-Napoca. In același timp în alte 10 centre universitare din România campaniile de donare de sânge se vor desfășura astfel:
2-6 decembrie: Constanța și Timișoara
9-13 decembrie: Brașov,București, Galați, Iași, Oradea, Târgu-Mureș
16-20 decembrie: Craiova și Sibiu
Târgul de Crăciun Cluj-Napoca a fost nominalizat, din nou, în cadrul concursului European Best Christmas Market organizat de către European Best Destinations. Astfel, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se află deja între cele mai frumoase 24 Târguri de Crăciun din Europa. Anul trecut, evenimentul din Cluj s-a situat pe locul 10 în Europa.
Peste 80.000 de fani ai festivalului s-au înregistrat până acum pe untold.com pentru ediția din vara anului 2020. Dintre aceștia peste 32.000 și-au asigurat deja abonamentul pentru cea de-a șasea ediție UNTOLD. Datorită interesului extrem de ridicat, organizatorii festivalului au decis să lanseze campania “ONE DAY SALE” și să le ofere șansa câtor mai mulți fani să-și achiziționeze abonamentul pentru ediția din vara anului viitor, cât mai din timp și la un preț cât mai accesibil.
Artiști reprezentativi ai scenei muzicale clujene se vor întâlni, pentru al șaptelea an consecutiv, pe scena Auditorium Maxium UBB pentru a-i colinda pe clujeni în prag de Crăciun. Tradiționalul Concert de colinde românești va avea loc luni, 16 decembrie, ora 19:00, și va aduce în fața publicului, sub bagheta dirijorului Cornel Groza, Corul Cappella Transylvanica și Orchestra Academică Transilvană. Acestora li se vor alătura soprana Diana Țugui, mezzosoprana Alexandra Leșiu, tenorul Tony Bardon și baritonul Cristian Hodrea.
Revistă științifică Cretaceous Research a publicat de curând un articol semnat de o echipă de cercetare româno-americană (Alexandru Solomon – Muzeul Județean Mureș și Universitatea Babeș-Bolyai, Vlad Codrea – Universitatea Babeș-Bolyai, Márton Venczel – Muzeul Țării Crișurilor și Universitatea Babeș-Bolyai și Gerald Grellet-Tinner – CONICET, Argentina, Muzeul de Istorie al Insulei Orcas, Eastsound, WA, SUA) care semnalează o nouă descoperire excepțională din Cretacicul Superior continental al României. Descoperirea se referă la o nouă reptilă zburătoare – pterozaur – de dimensiuni mari, care viețuia într-o insulă populată cu specii de dinozauri pitici.
Asociația Facultăților de Economie din România (AFER) a decernat în 21 noiembrie 2019 premiile anuale pentru cele mai bune publicații științifice din domeniul economic ale cadrelor didactice și cercetătorilor din universitățile românești.
Numărăm zilele până la aprinderea luminițelor din Piața Unirii, ce vor da startul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din Cluj Napoca se află anul acesta sub semnul jocului și a veseliei și va fi locul de adunare al întregului familion, începând cu 22 noiembrie.
Universitatea Babeş-Bolyai ocupă şi în acest an prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România – Metaranking Universitar 2019, fiind urmată de Universitatea din București și de Universitatea Politehnica din București. Clasamentul stabileşte ierarhia universităţilor din România combinând performanţele lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Feb 13, 2025 112 Stiri
Sep 11, 2024 592 Campus
Sep 11, 2024 507 Stiri