Floreștiul, cea mai mare comună din România, este începând de luni și primul loc din Europa în care a fost testată o rețea 5G multi-vendor de tip acces radio la punct fix (Fixed Wireless Access – FWA), aceasta garantând viteze chiar de 10 ori mai mari ca până acum și o conectivitate mai bună a tuturor dispozitivelor care folosesc internet.

În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea fantastică NEVERSEA și vor scrie încă o pagină din legendă. Plaja, unde pentru 4 zile și 4 nopti timpul își pierde din puteri, se va transforma într-un loc fantastic, iar participanții vor deveni personaje care vor călători în timp alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plaja NEVERSEA. În călătoria cu arca magică spre NEVERSEA fanii festivalului vor avea la dispoziție un compas gigantic care îi va călăuzi pe mare, cuburi magice care le pot îndeplini dorințe, bărci parametrice dar vor face cunoștință și cu vietățile marine prietenoase.

Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea au anunțat la Bruxelles un parteneriat cu Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din cadrul Parlamentului European, prin Președinta acestei Comisii, europarlamentarul român Adina Vălean și în prezența europarlamentarului belgian, Ivo Belet. Parteneriatul vizează informarea și conștientizarea publicul tânăr asupra reciclării deșeurilor, a economiei circulare și implicit a colectării selective. Adina Vălean și Ivo Belet și-au arătat susținerea față de inițiativa fondatorilor UNTOLD în contextul necesității de conștientizare a publicului asupra problemelor de mediu, la nivel european.

Clujul face încă un pas pentru a-şi păstra reputaţia de cel mai căutat oraş în domeniul IT. În Silicon-Valley de România, concernul Google va deschide, din toamnă, un nou hub al companiei. Atelierul Digital pentru Programatori va putea găzdui cel puţin 100 de doritori. Cursurile din cadrul atelierului vor fi gratuite, iar tinerii vor primi sprijinul necesar pentru a dezvolta propria afacere în domeniul tehnologiei.

Dacă Primăria Cluj-Napoca este întâia municipalitate din România care a introdus autobuzele electrice, compania clujeană E Van Wijk (EVW), unic importator în țară al vehiculelor DAF, se află între cele care ar putea aduce aici primul camion complet electric. DAF și VDL fac acum testări pentru camionul electric, nu s-a ajuns la producția de serie. Întâi va fi o caravană europeană cu acest camion, apoi vor fi stabilite centre de testări pentru acestea, sperăm ca și nouă să ne fie repartizat un astfel de vehicul pentru că suntem unic distribuitor al DAF. În România încă nu există camion electric înmatriculat. În vestul Europei unele municipalități încep să impună restricții de aprovizionare în centrele orașelor sau în zonele spitalelor pentru ca transportul de marfă să se realizeze cu dubițe sau camionete silențioase, mai puțin poluante. La noi, această direcție ar trebui să fie completată de reduceri de impozite pentru agenții economici și subvenții. În prima fază se va putea aplica la vehiculele ușoare, sub 3,5 tone, apoi la transportul pe distanțe medii și lungi, concomitent cu mărirea autonomiei și instalarea de stații de alimentare cu energie electrică”, spune Mihai Oprea, director de marketing la EVW Holding.  

Începând cu acest an universitar, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai, împreună cu NTT DATA Romania lansează programul de Masterat SADE. (Sisteme de Asistare a Decizilor Economice). Acesta are ca obiectiv pregătirea studenților în domeniul Business Intelligence (BI) și a celor conexe. Creat ca o punte între absolvenții cu pregătire IT și mediul real de afaceri, acesta își propune dezvoltarea unor aptitudini analitice și aducere de plus valoare în organizații.

”Suntem mândri că ieşim în stradă pentru voi şi pentru noi, pentru o Europă mai bună şi pentru o viaţă trăită în normalitate, suntem aici membri ai comunităţii şi susţinători ai comunităţii, din toate mediile sociale. Suntem mult mai puternici şi mai vizibili, am avut curajul să ieşim în stradă şi să venim aici. Suntem aici, suntem cu toţii membrii unei generaţii ce merită să trăiască mai bine. Suntem vocea copiilor ce vor veni şi care merită să fie iubiţi indiferent de ce vor iubi ei”, a spus unul dintre participanţi.

Cel de-al patrulea capitol al celui mai bun festival din Europa, UNTOLD, continuă în 2018 cu o nouă poveste – WOLF SPIRIT - în care își fac apariția noi personaje fantastice, care ghidează spre scenele festivalului zecile de mii de fani. Fiecare ediție a festivalului UNTOLD dezvăluie un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei, tărâm ocrotit de Magicianul Milenar. În acest an fanii festivalului vor face cunoștință cu noi personaje, care îi vor conduce printr-o lume a iubirii, a luptei binelui împotriva răului, dar vor cunoaște și o lume în care omul intră într-o comuniune magică cu natura. WOLF SPIRIT este cel de-al patrulea capitol din povestea UNTOLD, pe care participanții festivalului îl vor descoperi în perioada 2 - 5 August.

Reprezentanții universităților Consorțiului Universitaria au subliniat, în cadrul lucrărilor desfășurate în perioada 22-23 iunie 2018, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, necesitatea adoptării unor măsuri legate de calitatea învățământului superior, finanțarea acestuia, restricțiile și obligațiile financiare ale universităților, necesitatea reevaluării școlilor doctorale și a criteriilor de clasificare a universităților, importanța depolitizării totale a conducerii Consiliului Național al Rectorilor (CNR), precum și necesitatea modificării sistemului de votare existent la nivelul CNR.

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi Asociatia Universitart a UAD Cluj-Napoca în parteneriat cu Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca organizează în perioada  24 – 28 iunie EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UAD, proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca. Vernisajul va avea loc duminică,  24 iunie, ora 19.00 la Expo Transilvania. Asemeni anilor precedenţi, întreaga creaţie a studenţilor absolvenţi de la licenţă şi master, adică un număr de peste 3000 de lucrări, va fi expusă spre vizitare, atât amatorilor, cât şi specialiştilor din domeniul artistic.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook