Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional al universităților (http://www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-Rankings).
Începând cu anul universitar 2018-2019, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai deține o nouă acreditare internațională din partea Association of Chartered Certified Accountans (ACCA).
Peste 18.400 de candidați şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile de licență și master la zi și la distanță în prima săptămână de Admitere organizată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Peste 9.700 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile la zi și la distanță în primele 4 zile ale sesiunii de Admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cea mai căutată facultate a fost Facultatea de Matematică şi Informatică, unde au fost depuse 1.922 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – cu 1.569 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 1.012 dosare depuse, Facultatea de Litere, care a avut 762 de candidaţi în primele 4 zile de înscriere, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 740 de dosare.
Universitatea Babeș-Bolyai lansează un proiect amplu pentru sprijinirea și îndrumarea studenților care își vor începe studiile universitare în toamna acestui an. Finanțat de Banca Mondială, proiectul StudHub UBB are ca scop reușita universitară (iar mai apoi cea profesională) a studenților boboci ai Universității Babeș-Bolyai.
Filmul Patul lui Procust, regizat de Adrian Împărățel, student al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai, a fost selecționat la Festivalul de la Locarno (Elveția), unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din Europa, având prima ediţie în anul 1946 și fiind acreditat în top 15 mondial, alături de Cannes sau Berlin.
PsyPills – aplicația academică pentru telefoanele mobile elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din Universitatea Babeș-Boylai – a fost inclusă între primele 50 de aplicaţii din România în clasamentul aplicațiilor dedicate stilului de viață (Mobile App Ranking).
Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu cei ai Centrului de Cercetări Biologice Jibou, vor organiza, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2018, prima expediţie românească de studiere a efectelor schimbărilor climatice asupra Marii Păduri Boreale, un proiect unic prin complexitatea lui la nivel ştiinţific mondial-RO-CRESS (Romanian Climate Change Research Expedition Siberia).
Echipa de volei masculin a Universității Babeș-Bolyai a câștigat pentru al doilea an consecutiv, locul I la Campionatul Național Universitar de volei de la Bacău, după ce a învins în finală, într-un meci foarte disputat, echipa Universității „Ovidius” din Constanța.
Universitatea Babes-Bolyai a participat la cea de-a 10-cea ediție a Expoziției europeane de creativitate și inovare, precum și la conferinţa internaţională de Cercetări Inovative – ICIR 2018 de la Iași. Asociat evenimentului EUROINVENT s-a desfășurat și Salonul de carte tehnico-ştiinţifică, artistică şi literară, Expoziţia europeană de arte vizuale, precum şi alte workshopuri sau dezbateri.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 208 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri