Mai sunt doar doua săptămâni până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. ATB, Danny Avila, Gianluca Vacchi, Kadebostany, Lucas & Steve, Mahmut Orhan, Matoma, Ofenbach Live și Will Sparks, Delia, Inna, Alex Parker, The Motans sunt artiștii care completează line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, alături de DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.

Gradul de ocupare a avioanelor de pe relaţia Cluj – Constanţa va fi de 90% în acest sezon, apreciază Aurelian Marin, principalul promotor al acestei curse. Zborurile din Cluj-Napoca spre Marea Neagră sunt cele mai solicitate la nivel naţional de către turiştii care au ales acest mijloc de transport spre staţiunile româneşti.

Festivalul clujean Untold ar putea avea un "frate" pe litoralul Mării Negre. Au început negocierile cu Primăria Constanța. "Dorim să dezvoltăm un festival, cu o poveste și o identitate nouă, care să se muleze pe potențialul și specificul zonei. Subliniem faptul că vrem să dezvoltăm un nou concept, aici pe litoral. Vom trata cu același profesionalism ca și până acum și evenimentul pe care ni-l dorim aici. Vrem să gândim acest festival să devină unic în Europa și pentru asta vom aloca toate resursele necesare. La prima ediție a festivalului Untold, în 2015, valoarea bugetului s-a ridicat la 5 milioane de euro, iar când lucrurile se vor concretiza aici, prima ediție a noului festival de pe litoralul românesc va beneficia de aceeași seriozitate, inclusiv financiară. Dacă Untold a devenit încă de la prima ediție cel mai mare festival din România, prin dezvoltarea celui de-al doilea proiect major, ne propunem să ne consolidăm primele două poziții în topul celor mai mari și a celor mai dorite evenimente muzicale din țară", a declarat Bogdan Buta, director general Untold.

Ești student și sportiv în același timp? Atunci trebuie să mergi la mare luna aceasta pentru că peste 6000 de tineri din toată ţara participă până pe 31 august la competiţiile sportive de fotbal şi volei, organizate pe plaja de la Obelisc (Costineşti) de către Uniunea Studenţilor din România (USR).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook