Tinerii în varstă de cel puțin 16 ani vor putea participa, cat de curand, la programe de internship platite la firme private sau de stat, pentru o perioada care sa nu depăseasca 6 luni. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbatut si aprobat in procedura de urgenta.
Examenul medical la angajare și controlul medical periodic sunt, poate, cele mai cunoscute dintre serviciile medicale pe care un angajator trebuie să le asigure salariaților săi. Pe lângă acestea însă angajatorul mai are și alte obligatii legale care țin de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor.
În funcție de locurile de muncă/posturile de lucru oferite de către angajatori, în cadrul firmelor, legiuitorul a stabilit reguli concrete sau fișe speciale pentru efectuarea examenului medical la angajare și a controlului medical periodic.
Propunerea de a fi interzise chefurile in caminele studentesti aparține unui grup de 12 parlamentari PSD și unul al minorităţilor, care vor să modifice Legea Educaţiei. Aleşii vor să interzică și orice formă de campanie electorală şi manifestările religioase printre studenţi.
Potrivit noilor prevederi legale, în cazul mobilizării, stării de asediu sau război, toți bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani sunt obligați să își îndeplinească serviciul militar. Nu știm dacă are sau nu legătură cu situația Ucrainei, dar Ministerul Apărării Naționale a publicat în Monitorul Oficial al României modelul certificatului medical pe care toți tinerii trebuie să îl prezinte la recrutare.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri