Într-un an în care piața evenimentelor a fost marcată doar de amânări, anulări și planuri neîmplinite, Electric Castle reușește două premiere în mai puțin de o săptămână. După anunțarea twenty øne piløts, Gorillaz și Deftones ca primi headliners confirmați pentru ediția din iulie 2021, Electric Castle devine primul festival din România cu un documentar prezent pe Netflix, cea mai importantă platformă de streaming din lume.
Acolo unde e dorință și pasiune, există speranță. Iar speranța echipei Electric Castle stă într-un 2021 ce va permite revenirea pe domeniul Banffy din Bonțida, la o nouă ediție de festival. Toată activitatea din ultimele luni a însemnat reluarea, de la zero, a pregătirilor pentru ediția a 8-a, reprogramată între 14 și 18 iulie 2021. În urmă cu câteva zile, Electric Castle a lansat #MyRayOfHope, campania prin care fanii festivalului, și nu numai, se încurajează reciproc, vorbind despre speranțele și dorințele lor pentru anul viitor. Astăzi, organizatorii anunță primii headliners de pe afișul EC8: una dintre cele mai bune trupe alternative rock ale anilor 2000 - twenty øne piløts, genialii Gorillaz & legendele alt-metal Deftones.
#ScreeningHistory - cea de-a 15-a ediție Animest, dedicată aniversării celor 100 de ani de animație românească, își deschide porțile astăzi, pentru prima dată în mediul online. Invitați să ia parte la o adevărată aventură prin lumea fermecătoare a imaginilor în mișcare, cinefilii vor putea urmări filme de Oscar, povești care au făcut înconjurul lumii și masterclass-uri cu animatori de elită până pe 15 noiembrie, de pe întreg teritoriul țării. Nu mai puțin de 55 de proiecții online se pregătesc să ajungă în casele iubitorilor de animație, prin intermediul platformei de streaming a festivalului, disponibilă pe www.animest.ro, în secțiunea Cinema virtual, de unde pot fi achiziționate și biletele de acces.
În data de 5 noiembrie, ora 18:30, IAA Young Professionals Cluj va continua seria discuțiilor online de tip panel cu un nou eveniment, Seara YP E-commerce. În cadrul Serii YP E-commerce vom discuta despre bunele practici generale pentru zona de E-commerce cât și despre insight-uri pentru cea mai așteptată zi din an - Black Friday.
Asociația Daisler anunță lansarea campaniei Centrul Verde, menită să transforme imaginea generală din zona Piața Muzeului din Cluj-Napoca, și a străduțelor adiacente, prin adoptarea de jardiniere cu flori și plante și amplasarea lor în geamuri, ferestre și balcoane de către cei care locuiesc sau muncesc în această zonă.
Strada Potaissa se va transforma, pentru al patrulea an, în Piața de flori altfel a orașului în perioada 6-12 iulie, în intervalul orar 17-21. Dintre expozanți reconfirmăm cu bucurie participarea Vivaflor Boutique, Flowers by Lorena și Sempervivum, prezenți alături de demersul nostru încă de la prima ediție. Ni se realătură în acest an Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Diana Țirlea - producător local, Corina Lăpădean - producător local (aflați la a treia participare după cea de anul trecut), Lavandă de pe Someș, Bio Impact, Lucian Aurelian Chiorean - producător local, Spiraea Gardens, Monica Borsai - producător local, Magia Cactușilor din Aleșd și nu în ultimul rând, Lavanda by M.
Urmărind cu atenție situația actuală și fiind în legătură constantă cu autoritățile, Electric Castle continuă pregătirile pentru cea de-a 8-a ediție, programată pentru 15 – 19 iulie, la castelul Banffy din Bonțida. Prioritatea absolută rămâne deplina siguranță a spectatorilor; pentru moment, lucrurile își continuă parcursul normal, în speranța unei evoluții pozitive a întregii situații. Sperăm ca noile nume din line-up, artiști pe care toți fanii și-i doresc la Electric Castle, să se alăture în curând altor vești bune, pe care le așteptăm cu toții în această perioadă.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) e în căutare de noi talente locale, pentru al 11-lea an de când Competiția Locală, platforma dedicată exclusiv clujenilor, a fost lansată. TIFF îi invită pe cineaștii, artiștii vizuali și creatorii de conținut video – profesioniști sau amatori – originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează sau studiază în orice localitate din județ să-și înscrie producțiile până pe 5 mai, completând formularul online: https://tiff.ro/competitia-locala/inscrieri.
Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. The Pussycat Dolls s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat "React". De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK's Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: "Don't Cha" și "Stickwitu", iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.
Filmele clasice primesc un suflu nou la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie) în spectacole unice - experimente cu muzică și film, fuziuni între clasic și electro, jazz, pop sau rock. Biletele la primele evenimente speciale anunțate, precum și abonamentele pentru ediția a 19-a pot fi achiziționate deja pe tiff.eventbook.ro.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 235 Interviu
Sep 11, 2024 375 Campus
Iul 16, 2024 483 Stiri
Iul 08, 2024 361 Stiri
Iul 03, 2024 393 Stiri