Impactul direct al Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca depăşeşte 190 de milioane de euro, arată rezultatele unei cercetări încheiate recent. Cercetarea a luat în considerare datele aferente anului 2015 și a fost realizată de reprezentanții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Studenții anului 3 din cadrul Facultății De Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai urmează, din primul semestru al acestui an universitar, un curs de Project Management inițiat, în premieră în România, de UBB, AROBS Transilvania Software şi Fortech.
Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai găzduieşte joi, 11 ianuarie, de la ora 11.00, dezbaterea cu tema „100 DE ANI DE LA „DISCURSUL ÎN 14 PUNCTE” AL PREŞEDINTELUI WOODROW WILSON. ORDINEA EUROPEANĂ: ATUNCI ŞI ACUM”.
Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai vă invită la concertul de colinde ,,Îmbucură-te, om bun!”, în data de 19 decembrie 2017, de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum (str. Em de Martonne, nr. 1) să descoperiți colinde vechi interpretate de studenţi ai UBB.
Universitatea Babeş-Bolyai ocupă prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România – Metaranking universitar 2017, clasament care stabilește ierarhia universităţilor din România în funcţie de rezultatele combinării performanţelor lor individuale din clasamentele academice internaţionale ale universităţilor. Metarankingul Universitar-2017 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group numiţi în 2016 de Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării şi, conform Raportului final realizat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români, doar 23 din cele 92 de universităţi incluse în clasament (55 publice şi 37 private) au prezenţă şi vizibilitate internaţionale.
Lóránd Silye, lector universitar în cadrul Departamentului de Geologie (linia maghiară) al Facultății de Biologie și Geologie a UBB, a fost distins cu premiul Gheorghe Munteanu-Murgoci, oferit de Secția de Științe Geonomice a Academiei Române pentru studiul intitulat „Sarmatian foraminiferal assemblages from southern Transylvanian Basin and their significance for the reconstruction of depositional environments”.
Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Cinematograful „Florin Piersic”, organizează, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vizionarea filmului „Tărămul Mariei”, creație a regizorului spaniol Juan Manuel Cotelo, producător fiind clujeanca Simona Pușcaș.
Consiliul Studenților din Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 4-8 decembrie 2017, cea de a VI-a ediție a campaniei caritabile „Ajută-ne să ajutăm!”.
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, este, începând din luna noiembrie 2017, președintele Asociației Psihologilor din România. Mandatul noului președinte are o durată de 4 ani, iar principalele direcții ale strategiei de management vizează recredibilizarea structurii pe care o va conduce în perioada 2017-2021, precum și a meseriei de psiholog.
Clujenii au răspuns din nou în număr mare apelului lansat de UBB în cadrul campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, organizate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 366 Stiri