Facultatea de Fizica de la UBB este in rankingul Shanghai al universitatilor

Scris de 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a înregistrat, prin Facultatea de Fizică, o nouă intrare în topul primelor 500 de universități ale lumii, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional al universităților (http://www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-Rankings).

 

În domeniul Fizică, UBB este poziţionată în intervalul 401-500, ocupând a doua poziție la nivel național. Potrivit datelor publicate în ultimele săptămâni de Academic Ranking of World Universities matematica are şi în acest an cea mai buna poziţionare în ARWU – Q3 (poziția 201-300 din 500 de poziții incluse în ranking, fiind pe primul loc în Romania). La rândul său, domeniul administraţie publică, dezvoltat în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din UBB, se află pentru prima oară în top 200, ocupând, alături de Academia de Studii Economice București, prima poziție la nivel național (poziția 151-200 din cele 200 de poziții incluse în clasamentul final).

 

UBB este lider național, alături de Universitatea din București, și în domeniul Geologiei, situându-se între primele 500 de  poziții în top Shanghai (poziția 401-500), în timp ce domeniul inginerie chimică al UBB, poziționat în intervalul 401-500 (din 500 de de poziții), ocupă locul trei în ţară, alături de alte universități românești de prestigiu.

 

Criteriile de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosite în analiză reprezintă garantul autenticităţii clasamentelor internaţionale şi de aceea aceste clasamente sunt cele care trebuie să fie piloni de referinţă în evaluarea universităţilor și pe plan intern, chiar dacă indicatorii acestor criterii sunt adaptați, fără a li se modifica însă semnificația, competitivității mediului academic românesc.

 

Citeste si:

---> Ce facem saptamana asta in Cluj? Vamos a la Playa in Grigorescu

---> Peste 84.000 de oameni au trecut, in prima zi, pragul taramului plin de magie, UNTOLD

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook