Cele mai cautate facultati din 2014 sunt cele de medicina

Scris de 

Înscrierile s-au terminat pentru cele mai multe facultăți, astfel că s-a putut trage o linie și să se observe care sunt cele mai căutate specializări, astfel că vă rezumăm și noi rezultatele. Printre cele mai căutate facultăți din România se află cele de Medicină, fie că sunt din București, Iași, Târgu-Mureș sau Cluj-Napoca. O concurență record se înregistrează la specializare Limbi Moderne Aplicate, din cadrul Universității București, unde 85 de candidați se bat pentru un loc.

Medicina este la mare căutare printre absolvenții de anul acesta, dar și pentru cei din anii trecuți, care dau acum examen de admitere la facultate. La UMF Iași, s-au înscris, în total, peste 1900 de candidați, printre care şi 29 de olimpici, dar și 40 de absolvenți care au luat 10 la bacalaureat. Medaliații la olimpiade devin studenți ai UMF fără a mai susține examen de admitere. Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, deși bucuros de afluxul mare de absolvenți care doresc să facă Medicina, admite că universitatea pe care o conduce produce medici calificați și supracalificați care intenționează să practice profesia în străinătate.

 

Concurență mare și la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj. Peste 2.100 de candidaţi s-au înscris la examenul de admitere. Specializarea Tehnică Dentară, din cadrul Facultății de Medicină Dentară  are cea mai mare concurență, de patru candidați pe un loc. La specializarea Asistenţă Medicală Generală s-au înscris 192 de candidaţi pe 97 de locuri, la Radiologie - Imagistică s-au înregistrat 95 de candidaţi pe 30 de locuri, iar la Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, s-au înscris 144 de candidaţi pe 75 de locuri.

 

Aproape jumătate din locurile scoase la concurs de toate universitățile de stat sunt cu taxă. Însă acest lucru nu trebuie să îi sperie pe candidați, spune prorectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Anna Soos. „Un loc la buget, înseamnă doar un an. Peste un an, se face o ierarhizare a absolvenților anului I și vor intra la buget cei care au fost performanți în anul universitar 2014-2015. Deci să nu le fie frică absolvenților să aplice pentru un loc cu taxă, pentru că, dacă se vor adapta condițiilor și vor avea rezultate bune, în anul II ajung la buget”, a declarat prorectorul UBB Cluj, Anna Soos.

 

Și la Timişoara, cea mai mare concurenţă, de 3,26 candidaţi pe un loc, este tot la Medicină, la Tehnică Dentară, iar la UMF Târgu Mureş, concurența este de 5,2 candidați pe un loc la Facultatea de Medicină.

 

Peste 3.800 de absolvenţi, printre care şi 24 de olimpici, s-au înscris pentru a susţine examenul de admitere la cele patru facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti. Cea mai mare concurenţă din această universitate, de 4,5 candidaţi pe loc se înregistrează tot la Facultatea de Medicină. Însă recordul îl deține Universitatea București, cu specializarea Limbi Moderne Aplicate, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine,  unde anul acesta candidează 85 de absolvenți pe un loc, care se bat pentru cele 10 locuri bugetate.

 

Sursa: mediafax.ro, rfi.ro

Sursa foto: ed.uk.ac

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook