Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai vă invită la concertul de colinde ,,Îmbucură-te, om bun!”, în data de 19 decembrie 2017, de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum (str. Em de Martonne, nr. 1) să descoperiți colinde vechi interpretate de studenţi ai UBB.

În perioada 12 – 17 decembrie, în Piața Muzeului din Cluj-Napoca, departe de zgomotul traficului vom crea o lume magică. În cele 7 zile de poveste îi vom aștepta pe cei mai gurmanzi dintre gurmanzi și ne vom asigura că vor primi tot ceea ce visează. Vrem ca fiecare vizitator să se simtă bine alături de cei dragi, iar magia Crăciunului să rămână vie. Te anunțăm de pe acum că aleile pieței vor prinde culoare cu ajutorul a 14 truck-uri cu street-food delicios și a zecilor de bucătari care vor pune câte un strop de magie în fiecare preparat. O vizită în Piața Muezului va fi precum o călătorie în jurul lumii. Pofticioșii vor putea degusta pizza napoletană autentică, burgeri americani, paella spaniolă, dulciuri italienești și multe altele.

Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Cinematograful „Florin Piersic”, organizează, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vizionarea filmului „Tărămul Mariei”, creație a regizorului spaniol Juan Manuel Cotelo, producător fiind clujeanca Simona Pușcaș.

Consiliul Studenților din Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 4-8 decembrie 2017, cea de a VI-a ediție a campaniei caritabile „Ajută-ne să ajutăm!”.

1 Decembrie 2017 – Clujul sărbătorește Ziua Națională a României – 99 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Primăria Cluj-Napoca invită clujenii, turiștii români și turiștii străini, pe 1 Decembrie în Piața Unirii să sărbătorim împreună Ziua Națională a României!

Asociaţia Nutriţie şi Sănătate, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, vă invită să participaţi la Conferinţa Naţională cu Participare Internaţională “Nutriţia – Medicina viitorului”. Ediţia a VII-a, se va desfăşura în perioada 23-24 noiembrie la Cluj-Napoca.

Ambasada Republicii Kazahstan în România, oferă iubitorilor de film încă o ediție a Festivalului de Film Kazah. Festivalul, unul dintre cele mai mari de acest fel din Europa. Acesta se desfășoară între 23 și 25 noiembrie, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de parteneriat Româno-Kazah, inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Kazahstan la Cluj-Napoca, respectiv semnarea unui protocol de colaborare între orașul Cluj-Napoca și Karaganda, orașul în care se află cea mai mare comunitate de români din Kazahstan.

Începând cu data de 24 noiembrie, Piața Unirii din Cluj-Napoca isi imbraca hainele de sarbatoare si deschide Târgul de Crăciun, care primește o nouă viață. Crăciunul anului 2017 este însuflețit de un nou concept, concretizat într-o imagine nouă și jucăușă, o aranjare diferită a spațiului din Piața Unirii, o abordare nouă a activărilor, standurilor și a evenimentelor care strâng toți membrii familiei laolaltă… într-un mare FAMILION.

În perioada 5 – 12 noiembrie, Napoca Avenue, transformă Iulius Park, într-un spațiu multicultural, ce va găzdui o serie de ateliere și conferințe dedicate atât celor mari, cât și celor mici.  Napoca Avenue, eveniment aflat la cea de-a doua ediție, este gândit să faciliteze accesul la activități culturale, manifestări de artă și cultură.

Universitatea Babeș-Bolyai și Liga Studenților din Cluj vă invită joi, 9 noiembrie 2017, de la ora 19:00, în sala Auditorium Maximum a UBB,  la concertul cu titlul „Grigore Leșe la Auditorium Maximum”.  Acest eveniment își propune să promoveze tradițiile și obiceiurile specifice zonei Transilvaniei, în rândul studenților și a publicului clujean.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook