Continuăm cu știrile din seria „Universitățile din România încalcă drepturile studenților”. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a scos la iveală un nou raport făcut în urma „interogării” a 30 de universități publice și private din România, iar rezultatele nu sunt tocmai fericite pentru studenții români.

Senatul a adoptat o propunere legislativă conform căreia voluntariatul să fie considerat vechime în muncă. Acest proiect prevede că este necesar ca între persoana care face voluntariat și firmă să se realizeze un contract scris. După ce voluntarul îşi încetează activitatea, organizaţia gazdă va emite, la cerere, un certificat de competenţe dobândite prin voluntariat.

Toți știm că studenții au îndatoriri și obligații. Față de instituția de care aparțin, față de părinți, față de profesori, etc. Trebuie să meargă la facultate, să își susțină examenele, să își plătească taxa la timp și așa mai departe.

Dar oare știți care sunt drepturile voastre? Care sunt condițiile pe care statutul de student trebuie să vi le furnizeze? Cum să vi le apărați? Hai să vedem care ar fi principalele drepturi pe care le are un student în România (conform Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România):

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook