Peste 40 de specialiști din mai multe state vor dezbate provocările Uniunii Europene în cadrul conferinţei internaţionale Communicating EU organizate, în perioada 13-14 decembrie 2018, de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

 

Communicating EU va cuprinde dezbateri despre Uniunea Europeană într-un context crucial pentru acest proiect politic: iminența Brexit și alegerile europarlamentare din luna mai a anului 2019, evenimentul fiind organizat într-un moment foarte important pentru România, ţară care va prelua, din 1 ianuarie 2019, Președinția turnantă a Consiliului Uniunii Europene.

Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul de Studii Transilvane, organizează în perioada 18-20 octombrie 2018, conferința internațională „Sfârșitul unei lumi. Primul Război Mondial și geneza unei noi ordini”, o manifestare științifică de amploare desfășurată sub egida Zilelor Academice Clujene.

Guvernul României a aprobat propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale privind organizarea conferinţei anuale „Limba română în lume”. În anul 2014, evenimentul se va desfăşura în Arizona, Statele Unite ale Americii, la Arizona State University, în perioada 9-13 octombrie.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook