Absolvenţii de liceu, dar şi cei de facultate care doresc să îşi continue studiile la Universitatea Babeş-Bolyai îşi vor putea depune, până în 29 iulie 2018, dosarele de admitere pentru cele 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 4.958 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.300 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Peste 2.000 de candidați s-au înscris la nivel licenţă în primele 6 zile ale sesiunii de toamnă a Admiterii la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în condițiile în care o parte dintre facultățile UBB au început înscrierile abia luni, 11 septembrie 2017. La nivel master, în primele șase zile de înscriere au fost depuse peste 670 de dosare.

Pe perioada admiterii de toamnă, viitorii studenţi ai Universităţii Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se pot caza în campusul Bogdan Petriceicu Hasdeu. Sunt disponibile peste 400 de locuri. Oferta propusă de UBB cuprinde locuri situate în camere cu cinci paturi, care vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise serviciului social al universităţii. Candidații vor avea posibilitatea de a ocupa aceste locuri împreună cu părinții.

Aproape 14.500 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru studiile la nivel licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță) în primele 8 zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cifra fiind mai mare decât numărul total de candidați înscriși la sesiunea de admitere din vara anului trecut.


 

În aceeaşi perioadă (12-19 iulie 2017), peste 3.300 de candidați și-au depus dosarele pentru unul dintre locurile oferite de UBB la nivelul programelor de master. În timp ce o parte dintre facultățile Universității Babeș-Bolyai au încheiat deja perioada de înscriere, candidații unora dintre ele mai au la dispoziție două zile pentru a-și depune dosarele, urmând ca rezultatele finale ale concursului de admitere să fie cunoscute până la sfârșitul acestei luni.

 

Perioada de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa: http://admitere.ubbcluj.ro. Absolvenţii de liceu au la dispoziţie aproape 5.000 de locuri bugetate, peste 9.200 de locuri în regim cu taxă și 2.650 de locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă.

 

La rândul lor, absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele peste 3.500 de locuri la buget, peste 6.600 de locuri la taxă și aproximativ 900 de locuri pentru învățământul cu frecvență redusă. Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

 

Citeste si:

---> 9 specializari la nivel de licenta si 5 la nivel de master pentru vorbitorii de limba germana

---> UBB Ofera Locuri De Cazare In Perioada Admiterii

Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor la statutul de student un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu, disponibile pentru întreaga perioadă a admiterii. Locurile, situate în camere cu 5 paturi, vor fi disponibile în perioada 12-31 iulie 2017 şi vor putea fi ocupate la un tarif de cazare de 25 lei/pat/noapte, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al Universităţii.

Absolvenţii de liceu care vor să studieze în limba germană au posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele 155 de locuri bugetate și 346 de locuri cu taxă scoase la concurs, în perioada 12 – 31 iulie 2017, de Universitatea Babeș-Bolyai. UBB oferă, pentru anul universitar 2017-2018, un număr de 9 specializări în limba germană la nivel licență și alte 5 specializări în aceeași limbă la nivel master, nivel la care candidații pot opta pentru unul dintre cele 65 de locuri scoase la concurs.

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2017-2018, 1.946 de locuri destinate celor care vor să studieze în extensiile Universităţii din diferite oraşe ale ţării. Dintre acestea, cele mai multe locuri scoase la concurs sunt la nivel licenţă, unde absolvenţii de liceu vor avea la dispoziţie 1.346 de locuri bugetate şi cu taxă la forma de învăţământ cu frecvenţă, precum şi 365 de locuri la forma de învăţământ la distanţă. Alte 235 de locuri bugetate şi cu taxă vor fi scoase la concurs la programele de master existente în extensiile Universităţii Babeş-Bolyai.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2017-2018 peste 8500 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master. Dintre care, un număr de 4947 de locuri bugetate vor fi destinate absolvenţilor de liceu, peste 9200 de locuri în regim cu taxă şi 2650 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Un număr de 9.257 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai UBB în anul universitar 2016-2017, după confirmarea locurilor ocupate în urma sesiunii de admitere din luna iulie. Dintre aceştia 4.418 vor ocupa un loc bugetat şi peste 4.830 – un loc la taxă. În aceste condiţii, la Facultatea de Matematică şi Informatică, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la Drept şi la Business au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook