Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an universitar concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate. Aceste concursuri se adresează în principal elevilor de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a care doresc să-şi testeze capacităţile, în vederea admiterii la UBB. La nivelul UBB sunt 11 facultăți care organizează acest tip de concursuri. Printre acestea se regăsesc:
Peste 1.700 de absolvenți de liceu şi peste 680 de absolvenţi de facultate și-au depus dosarele în primele două zile ale celei de-a doua sesiuni de admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2019-2020, cifrele fiind mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a admiterii de toamnă a anului trecut .
În anul universitar 2019/2020 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) își așteaptă viitorii studenți cu un număr de peste 5.100 de locuri oferite pentru studiile universitare de licență, la specializări de vârf, de mare atractivitate și solicitare din partea mediului economic.
din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează cea de-a patra ediție a Concursului Național de Dramaturgie, Scenaristică, Publicistică teatrală și cinematografică „ProScenium”, adresat elevilor de liceu.
Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an universitar concursuri care pot înlocui examenul de admitere la facultate. Aceste concursuri se adresează în principal elevilor de liceu de clasa a XI-a şi a XII-a care doresc să-şi testeze capacităţile, în vederea admiterii la UBB.
Universitatea Babeş-Bolyai îşi va deschide luni, 10 septembrie 2018, în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere, porţile pentru absolvenţii de liceu candidaţi la statutul de student, dar și pentru absolvenții de facultate care vor să urmeze programele de master.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca oferă viitorilor studeți, pentru admiterea din acest an, 4937 locuri la învățământul de licență, dintre care 3320 la buget și 1617 la taxă. Cele 12 facultăți ale Universității Tehnice, între care 9 la Cluj-Napoca și 3 la Baia Mare, cu extensii universitare în localitățile Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău, pun la dispoziția viitorilor studenți 96 programe de licență, 109 programe de masterat și 14 domenii de studii doctorale.
Pentru cele 600 de locuri bugetate și 326 de locuri cu taxă puse în concurs pentru anul universitar 2016-2017 la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca au concurat 2.094 de candidaţi, din cei 2.100 înscrişi. Concursul a constat într-o probă scrisă şi s-a desfăşurat după sistemul grilă.
Aproape 18.000 de candidați și-au depus dosarele de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai. În total, au fost depuse peste 13.200 de dosare pentru învățământul cu frecvență (IF) şi peste 900 de candidaţi s-au înscris la forma de învâţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. La nivel master și-au depus candidatura peste 3.500 de studenți licențiați.
Aproximativ 1.400 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere, pentru programele de nivel licență, la Universitatea Babeş-Bolyai, în prima zi de înscriere. Cifra este cu aproape 1.000 mai mare decât cea înregistrată anul trecut, în prima zi a înscrierilor la admitere.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 211 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri