Pentru suma de 4,3 milioane de lire sterline și-a vândul artistul Adrian Ghenie, absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj, unul dintre tablourile sale. Tabloul „Funeraliile lui Duchamp” a fost vândut de către Casa de licitații Sotheby’s, care au estimat, inițila, lucrarea la 2,5 – 3,5 milioane de lire sterline. Pictura a fost realizată în urmă cu zece ani și are o dimensiune de 2 pe 3 metri.
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi Asociatia Universitart a UAD Cluj-Napoca în parteneriat cu Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca organizează în perioada 24 – 28 iunie EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UAD, proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca. Vernisajul va avea loc duminică, 24 iunie, ora 19.00 la Expo Transilvania. Asemeni anilor precedenţi, întreaga creaţie a studenţilor absolvenţi de la licenţă şi master, adică un număr de peste 3000 de lucrări, va fi expusă spre vizitare, atât amatorilor, cât şi specialiştilor din domeniul artistic.
Galeria de Artă „Paul Sima” a Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, vă invita la un vernisaj de expoziție contemporană, în cadrul Galeriei urmând să fie prezentate o serie de lucrări ce aparţin doctorandului UAD Alexandru Nicoara.
Fundația Transylvania Trust, în perioada 19 august – 1 septembrie, organizează un modul de cercetare la Castelul Banffy din Bontida. Cercetarea se va desfășura în două ateliere: arheologie și istoria artei. Se pot inscrie câte 15 de participanți în fiecare atelier, și anume studenți de la specialitățile arheologie și istoria artei, dar și de la alte secții, cum ar fi arhitectura, istoria, restaurare, turism, etc. Cercetarea arheologică va fi condusă de dr. Csók Zsolt, arheolog la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, cea de istoria artei de dr. Weisz Attila, lector la Universitatea de Artă și Design din Cluj.
din Cluj-Napoca și Uniunea Artiștilor Plastici din România anunță începerea unei ample serii de manifestări expoziționale, grupate sub titlul Breaking Rules. Manifestările au loc în perioada 26 octombrie – 27 noiembrie în mai multe locații din Cluj-Napoca și sunt organizate de Centrul Cultural Clujean, cu sprijinul celor mai reprezentative instituții de artă ale orașului. Vernisajul maratonului expozițional va avea loc joi 26 octombrie, ora 18, la Muzeul de Artă Cluj.
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei şi Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design (ASUAD) organizează în perioada 4 – 31 mai cea de-a şaptea ediţie a proiectului “EXPO MARATON 2017”.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 24 februarie – 19 martie 2017, o expoziție cu vederi fotografice din Dortmund și Cluj-Napoca, intitulată sugestiv „Poșta aeriană”, rezultat al unui proiect de cooperare inițiat între Universitatea TU Dortmund, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și Centrul Cultural German.
Cea de-a şasea ediţie a proiectului “Expo Maraton”, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, are loc luna aceasta, la Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca. Competiţia se adresează studenţilor şi masteranzilor Universităţii de Artă şi Design şi a început deja cu expozițiile semnate de Bogdan Teodora Diana, an III, Pictură - Acesta NU este Pop-Art şi Filimon Alexandra, an III, Grafică - Sexy Toys.
Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură „RE FRESH – PAINTING/ RESEARCH/ CLUJ ”, un prim eveniment din seria pe care le va găzdui Galeria Paul Sima. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 16 noiembrie, ora 18.00, în incinta Galeriei Paul Sima, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (Str. Emmanuel de Martonne, nr.1).
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri