Ursus Breweries, alaturi de Universitatea Babeş-Bolyai, lanseaza programul de burse URSUS "Studenti pentru Comunitate" adresat studentilor cu rezultate academice deosebite si o activitate intensa in beneficiul comunitatii locale.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, sărbătorită pe 23 aprilie, Litera, Ring, Universitatea Babeș-Bolyai și Cărțile pe față organizează campania Noaptea Cărților Deschise la Cluj. Aceștia își propun să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România. 

Facultatea de Fizică, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, vă invită sâmbătă, 25 aprilie 2015, în intervalul 10.00-15.00 la ,,Sâmbăta experimentelor“.

Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Consiliul Studenților din UBB (CSUBB) și cu Organizația Studenților din UBB (OSUBB) organizează, azi, 8 decembrie 2014, începând cu ora 19:00, în Auditorium Maximum (str. Em. de Martonne, nr.1), un “Concert de colinde şi „corinzi” din Ardeal” susţinut de studenţi ai UBB alături de grupuri de colindători.

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB, cu sprijinul Google România, lansează a 3-a ediție a programului Online Marketing Academy, care se va desfășura în perioada noiembrie-decembrie 2014.

Institutul de Cercetări Experimentale în Bio-Nano-Științe organizează, în perioada 16-17 octombrie 2014“Zilele porților deschise”, manifestare care se desfăşoară, în acest an, sub titlul „FIZICA ÎN SLUJBA VIEŢII” și se dorește a fi și un omagiu adus Fizicianului Stefan W. Hell.

Cine nu își dorește să prindă un job la Emerson? Studenții UBB au acum cele mai mari șanse deoarece universitatea a semnat un protocol de colaborare cu Emerson, ceea ce va oferi studenților posibilitatea de a participa la internship-uri și programe de training.

Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu Asociaţia Pachamama România și Asociaţia Heritage – Partener UNESCO, organizează în data de 13 octombrie 2014, între orele 15:00 si 17:00 în Aula FSEGA (str. Teodor Mihali nr, 58-60), conferinţa cu tema Criza economică globală – cauze şi soluţii susţinută de John Perkins, autorul bestseller-ului “Confesiunile unui Asasin Economic”.

Dacă nu te-ai înscris încă la facultate sau te-ai hotărât să mai faci încă una, află că mai ai o șansă pentru că un număr de 634 locuri bugetate şi peste 6.000 de locuri cu taxă, pentru programele de nivel licenţă, vor fi puse la dispoziţia celor care doresc să devină studenţi la zi ai Universităţii Babeş-Bolyai, în sesiunea de admitere din luna septembrie 2014. De asemenea, absolvenţii de liceu, care au promovat examenul de bacalaureat, pot opta şi pentru unul dintre cele 1815 de locuri la învăţământul la distanţă.

Universitatea Babeş-Bolyai, împreună cu European Sociological Association –Research Network Sociology of the Arts, organizează în perioada 4-6 septembrie 2014 conferinţa internaţională “Art and its context: cross-disciplinary dialogue” (Arta şi contextele sale: dialog transdisciplinar).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook