Copii, tineri, părinți, bunici și cadre didactice sunt așteptați, începând cu 31 mai, la o nouă ediție EducaTIFF, programul de educație cinematografică al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Programul include 14 proiecții de film și șapte ateliere, structurate pe diferite categorii de vârstă, preșcolarii având rezervate 2 proiecții de scurtmetraje animate, non-verbale, care nu necesită traducere. Părinții și profesorii au, în premieră în EducaTIFF, propriul atelier de educație digitală și o proiecție specială, ambele tratând teme importante în educația tinerilor.

Young Audience Award (YAA), eveniment internațional creat de Academia Europeană de Film în 2012 pentru a stimula în rândul tinerilor pasiunea pentru cinema și gândirea critică, se va desfășura anul acesta simultan în 55 de orașe din 34 de țări. Cluj-Napoca, prin EducaTIFF, program al Asociației Pentru Promovarea Filmului Românesc, găzduiește YAA pentru al șaselea an consecutiv la Cinema Victoria. Evenimentul este deschis tuturor tinerilor care au împlinit 12, 13 sau 14 ani, iar accesul este liber.

EducaTIFF, programul de educație cinematografică prezent de peste 11 ani în viața elevilor din Cluj-Napoca, propune 5 zile de proiecții de film, lecții de cinema și concursuri de cronici de film cu premii pentru toate școlile din oraș. În perioada 25‑29 martie, la Cinema Victoria, sunt programate proiecții zilnice de filme pentru copii și adolescenți, un instrument extraordinar de dezvoltare a gândirii, imaginației și capacității de sinteză și exprimare în rândul tinerilor.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.