O echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a abordat problema fenomenului de bullying într-un studiu care încearcă să răspundă la întrebarea „ De ce apare bullying-ul?”. Studiul a inclus aproximativ 500 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani și a încercat să investigheze dacă modul negativ şi distorsionat în care tinerii gândesc, interpretează şi dau sens situaţiilor de viaţă – cunoscut în psihologie sub numele de gânduri automate negative – reprezintă vehiculul prin care calitatea ataşamentului se asociază cu frecvenţa implicării în agresivitate şi victimizare prin bullying. Adolescenţii au completat un set de chestionare prin care s-a evaluat frecvenţa situaţiilor de bullying în care au fost implicaţi în ultimul an şcolar, calitatea ataşamentului faţă de părinți şi prieteni, precum şi gândurile automate negative.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a început în luna septembrie 2018 implementarea proiectului cu titlul Consiliere-Practică-Motivare-avantaje pentru angajare! (POCU 107913). Obiectivul proiectului este facilitarea tranziției de la educație la viața activă pentru 250 de studenți din cadrul Facultăților de Geografie, Educație Fizică și Sport, respectiv Știința și Ingineria Mediului.

78% dintre clujeni sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar aproximativ 85% au speranţa că în viitor vor trăi la fel sau mai bine decât în prezent, arată un studiu privind calitatea vieţii în Cluj-Napoca realizat, în prima parte a acestui an, de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Absolvenţii de liceu, dar şi cei de facultate care doresc să îşi continue studiile la Universitatea Babeş-Bolyai îşi vor putea depune, până în 29 iulie 2018, dosarele de admitere pentru cele 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Te gândești să faci ceva extra, pe lângă cursuri și învățat toată ziua? O activitate extracuriculară perfectă pentru orice student este înscrierea într-o organizație studențească. Articolul de față îți propune să îți prezinte câteva opțiuni dacă ești student UBB:

Champions league este locul in care cele mai bune echipe de club din Europa se infrunta pentru superamatie fotbalistica, glorie si bani. Finalele Champions League sunt evenimente urmarite de milioane de microbisti in fata televizoarelor si mii de fani in tribune.

De cele mai multe ori in sesiune iti vine greu sa te concentrezi la invatat si apar mereu atractii care te defocuseaza: o bere cu prietenii, un serial bun, un joc de pacanele gratis etc. 

Într-o lume în care din ce în ce mai mulți jucători la pariuri sportive și la jocurile ca la aparate online se pretind a fi “cei mai buni”, conceptul de profesionist pare perimat. Deși ai impresia că toată lumea se pricepe la pariuri, poker ca la aparate sau orice altă formă de obținut bani online, adevărul este că profesioniștii nu se laudă niciodată cu performanțele lor.

NTT DATA Romania, Global IT Innovator și SAP Global Partner, este prima companie de IT care, într-o piață prin excelență milenială, a lansat încă de acum 5 ani, în România, una dintre cele mai mari inovații în domeniul resurselor umane: SAP Success Factors, recunoscută ca fiind cea mai bună soluție SaaS HCM la nivel mondial (conform Magic Quadrant Gartner 2013-2017).

The Woman a reunit peste 50 de antreprenori dornici de implicare și dezvoltare a propriului business în cadrul primei ediții a evenimentului conex The Woman Entrepreneurship Workshops. 19 aprilie a fost despre a cunoaște antreprenorii de lângă noi, cu provocări, reușite și nevoi, a fost  o zi despre educare, spirit antreprenorial și networking. Abordând tematici precum puterea brandului personal, importanța creării unui pitch, storytelling-ul și eticheta de masă în mediul business, evenimentul a adus împreună antreprenori cu interese comune.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.