Manifestările vor începe vineri, 30 noiembrie cu dezvelirea statuilor Mitropolitului Bartolomeu Anania, a Episcopului Nicolae Ivan și a Cardinalului Iuliu Hossu, personalități marcante în istoria Clujului. Programul din 30 noiembrie în punctul zero al orașului – Piața Unirii – va cuprinde un spectacol dedicat Centenarului, care include: workshop-uri pentru copii la Căsuța lui Moș Crăciun, spectacolul Centenarul și Patinoarul #ÎMPREUNĂ – cântece patriotice interpretate de copiii de la Clubul Vedetelor și o horă a Unirii pe gheață, urmate de concertul Blue Velvet, în cadrul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca.
În aceeași dată începe, la Cinema Florin Piersic, Centenarul Filmului Românesc, care include trei proiecții în cele două zile de evenimente. Filmul Pintea va fi primul difuzat în acest cadru vineri, 30 noiembrie de la ora 20.30, în prezența maestrului Florin Piersic. Următoarele proiecții, de Ziua Națională vor fi: filmul documentar “Marea Unire, România la 100 de ani”, o producție AGERPRES și Moromeții 2. Intrarea este liberă, iar biletele pot fi rezervate gratuit, online, în limita locurilor disponibile, accesând: http://bit.ly/FilmRomanesc.
În data de 1 Decembrie, Instituția Prefectului județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „GEMINA” deschid manifestările dedicate Zilei Naționale prin depuneri de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, de la ora 9.00. Apoi, în Piața Avram Iancu, începând cu ora 10.30, va avea loc ceremonia oficială și defilarea cu tehnică militară și de intervenție. Ceremonia se va încheia cu un spectacol de culoare (confetti și artificii de zi).
Primăria Cluj-Napoca organizează, de la ora 12.00, în Sala de Sticlă a Primăriei, simpozionul „Clujul Universitar și Marea Unire”. În cadrul acestuia va fi inaugurată o expoziție de fotografii istorice, realizată în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Muzeul de Istorie al Universității ”Babeș-Bolyai”, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Cluj, Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Expoziția va conține imagini cu documente și fotografii din presa vremii, prezentate cu ocazia Centenarului Universității.
Piața Unirii va găzdui Regalul folcloric, cu participarea unora dintre cei mai îndrăgiți artiști ai publicului clujean: Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Veta Biriș, Grupul Iza, Ansamblul folcloric “Mărțișorul”, Maria Golban Șomlea, Andreea Ciupe, Ioana Stețco, Silviu Popa, Mariana Sfechiș, Maria Lobonț, Maria Marcu, Amalia Chiper, Florian Roșian, Lucia Potra, Ansamblul folcloric “Tradiții”, Ionela Moruțan, Vlăduța Lupău și Alexandru Brădățan, acompaniați de orchestra “Regal Transilvan”.
La ora 19.00 se vor aprinde luminile de sărbători. Seria de concerte din Piața Unirii va fi încheiată de trupele Holograf și Zdob și Zdub. Piața Avram Iancu va găzdui de la ora 20.00 un eveniment remarcabil. Spectacolul special de Centenar este constituit dintr-o înșiruire de momente artistice îmbinate într-un eveniment complex, unic și emoționant, menit să aducă în fața spectatorilor un rezumat aparte din istoria României și cele mai importante momente din istoria Clujului, care vor fi prezentate într-o manieră actuală și captivantă.
Programul evenimentelor din 30 noiembrie
Piața Avram Iancu
12.00 – Dezvelirea statuii lui Nicolae Ivan, episcop român și membru de onoare al Academiei Române și a statuii lui Bartolomeu Anania, primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului
Bulevardul Eroilor
13.00 – Dezvelirea statuii Cardinalului Iuliu Hossu
Piața Unirii
18.30 – 20.00 – Centenarul și Patinoarul #ÎMPREUNĂ
Cinematograful “Florin Piersic”
20.00 – Vernisajul expoziției de fotografie AGERPRES – România: Evoluție
20.30 – Centenarul Filmului Românesc – proiecția de gală a filmului Pintea, în prezența maestrului Florin Piersic
Programul evenimentelor de 1 Decembrie
Piața Mihai Viteazul
9.00 – Ceremonie de depunere de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul
Piața Avram Iancu
10.00 – Slujba de Te-Deum în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
10.30 – Ceremonia oficială dedicată Zilei Naționale a României
11.00 – Defilare cu tehnică militară și de intervenție
11.30 – Spectacol de culoare (confetti și artificii de zi)
Sala de Sticlă
12.00 – Clujul Universitar și Marea Unire
Piața Avram Iancu:
20:00 – Spectacol special de Centenar: sunet, lumini, videoproiecții și focuri de artificii
Bulevardul Eroilor:
12.00 – Reînscenare istorică
12.00 – 21:00 Photobooth
12.00 – 21:00 Animație stradală
Piața Unirii:
13.00 – 19.00 – Regal folcloric
19.00 – Aprinderea luminilor de Sărbători
19.05 – Concert Holograf
20.30 – Concert Zdob și Zdub
Cinema Florin Piersic:
18.00 – Proiecție film documentar – “Marea Unire, România la 100 de ani” – o producție AGERPRES
21.00 – Centenarul filmului românesc – Moromeții 2